Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constănţenii şi-au abandonat cărţile de muncă

Publicat in Observator de Constanta, joi 11 iulie 2013 ·

Peste 27.500 de carnete care dovedesc vechimea în muncă şi sunt vitale la calcularea pensiei, zac în arhivele I.T.M.

Zeci de mii de constănţeni îşi vor căuta cu disperare cărţile de muncă în următorii ani, pentru a se pensiona, dar acum nimeni nu se interesează de soarta carnetelor care zac de câţiva ani în arhivele Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa. Acum, angajaţii nu pun preţ pe documentele care le vor fi vitale la pensionare, dar nici legea nu prevede niciun fel de sancţiuni pentru cei care nu şi-au ridicat carnetele de muncă, fie ei angajaţi ori angajatori.

Doar 1.500 de cărţi de muncă au ajuns în posesia angajaţilor de la începutul anului şi până în prezent, din cele câteva zeci de mii câte se află în arhiva I.T.M. Adjunctul Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă (I.T.M.) din Constanţa, Tiberiu Pleşu, spune că, în prezent, se află la sediul instituţiei 27.500 de carnete de muncă. „Sunt documente care au rămas de mai bine de zece ani în cadrul instituţiei şi cele mai multe ar trebui ridicate chiar de către persoanele fizice, nu de angajatori, pentru că mulţi dintre aceştia au intrat în insolvenţă. Sunt liste întregi afişate la sediul nostru şi pe site-ul instituţiei, cu cei care mai au încă aceste carnete de muncă în arhiva noastră“, a mai spus Tiberiu Pleşu.

În fiecare zi se eliberează câteva zeci de carnete constănţenilor care ajung la ghişeele instituţiei pentru a-şi rezolva diverse probleme legate de documentele care conţin informaţii despre parcursul carierei lor. „Aceste cărţi sunt abandonate, pur şi simplu, de către titulari, persoane fizice, dar şi de patroni, care mulţi au dat faliment“, a mai spus Tiberiu Pleşu.

La începutul anului se aflau în arhivele I.T.M. Constanţa 28.800 de carnete de muncă. În urma verificărilor efectuate de către angajaţii I.T.M., s-a stabilit că 20%

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 29 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°