Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua schemă de salarizare a bugetarilor. Ponta: “Salariul minim – 1.000 de lei”

Publicat in Covasna Media, miercuri 10 iulie 2013 ·

Legea salarizării în sistemul bugetar ar urma să se modifice din nou, de la anul. Două sunt noile principii după care, susţine premierul Victor Ponta, vor fi plătiţi bugetarii: diferenţa dintre salariul cel mai mic şi cel mai mare să fie de 1 la7, iar şeful instituţiei să aibă “o anumită flexibilitate” în a decide numărul de angajaţi şi nivelul de salarizare a acestora, “în funcţie de performanţă şi de necesităţi”. Totodată, salariul minim, doar în sistemul bugetar, ar urma să crească la 1000 de lei lunar.

În calculele lui Ponta, noua schemă de salarizare se va încadra în aceleaşi cheltuieli cu personalul pe care bugetul de stat le suportă anul acesta: maximum 7% din PIB.

“În administraţia publică, nedepăşind 7% din PIB, vreau să am un .salariu minim de 1000 de lei şi un salariu maxim. Eu cred că mai mult de 1 la 7 nu poate să fie. Teoretic e 1 la 15 acum, dar în realitate e 1 la 40. Legea lui Boc nu s-a aplicat niciodată pentru că a pornit de la o ficţiune: salariile nu pot să meargă decât în sus. Nu, mai merg în jos, îi mai dai afară pe ăia răi”, a spus Ponta, la RTV, adăugând că actuala diferenţă dintre minim şi maxim în sistemul bugetar e “inacceptabilă” în condiţiile unui “aparat neperformant”.

Potrivit lui Ponta, şefii instituţiilor vor avea un cuvânt greu atât în ceea ce priveşte numărul angajaţilor, cât şi salariile acestora. “Eu vreau să iau instituţiile publice. Iau bugetul de anul asta – nu tai niciun leu –, dar vreau să las o posibilitate mai flexibilă ca între un minim şi un maxim – acum sunt şi salarii prea mari la stat – să dau mai multă flexibilitate conducătorului instituţiei, care să ţină cont de performanţa angajaţilor şi de necesitate. Dacă nu mai are nevoie de 100, ci doar de 80 să rămână cu 80 şi să-I plătească mai bine”, a sugerat premierul, care a admis că principiul “nu e uşor de aplicat, iar diavolul se poate ascunde în

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 12 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 12 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 44 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Spitalul ”Agrippa Ionescu”: Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru o ventilaţie eficientă/ Este internat în continuare la ATI

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu este conştient, stabil cardiovascular, cu necesar de oxigen suplimentar şi asistare respiratorie pentru asigurarea unei ventilaţii eficiente, a anunţat, luni, Spitalul ”Agrippa Ionescu” din Capitală, unde Iliescu se afl

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 48 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 59 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°