Studiile efectuate de cercetătorii din domeniul medical cu privire la administrarea de suplimente de vitamine au ajuns la concluzii care pot genera controverse: dacă unii consideră că suplimentele de vitamine sunt benefice, întrucât alimentele nu pot asigura singure necesarul zilnic al organismului, sunt și alții care contestă rolul suplimentelor alimentare, punând la îndoială faptul că acestea ar putea contribui la modul real la îmbunătățirea stării de sănătate.
Aceste concluzii, din registre extrem de diferite, sunt alimentate în mare măsură și de rezultatele unui studiu recent realizat pe loturi de rozătoare de către o echipă de cercetători elveţieni și care a relevat faptul că vitaminele C şi E consumate în exces reduc speranţa de viaţă cu un sfert.
Observaţiile au fost efectuate asupra şobolanilor din subfamilia Arvicolinae.
O parte dintre rozătoarele implicate în experiment au primit o alimentaţie obişnuită, în timp ce hrana celui de-al doilea lot a fost suplimentată cu vitaminele C şi E.
Teoretic, din ceea ce se cunoștea până în prezent, dozele mari de antioxidanţi introduși în dietă ar fi trebuit să încetinească procesul de îmbătrânire.
În mod obişnuit, şobolanii din această subfamilie trăiesc aproximativ 500 sau 600 de zile.
Administrarea suplimentelor de vitamine în dieta zilnică a provocat însă, în chip îngrijorător, un efect contrar: speranţa medie de viaţă a fost redusă cu 25% în cazul rozătoarelor care au primit suplimente de vitamine.
“Când am început studiul nostru, ne aşteptam ca speranţa de viaţă a şobolanilor să crească, aşa cum s-a întâmplat cu rozătoarele dintr-o cercetare anterioară. Şi am fost foarte surprinşi când acest lucru nu s-a întâmplat“,
relatează Daily Mail declaraţia făcută de profesorul Colin Selman, de la Universitatea din Glas