Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul catastrofei aviatice de la Tuzla a fost desecretizat

Publicat in Adevarul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Ministrul Mircea Duşa a declarat că ancheta MAPN a fost desecretizată, astfel încât detaliile accidentului sunt puse la dispoziţia părţilor care se judecă în dosar.

Comemorarea dezastrulu aviatic de la Tuzla a adus o veste de la ministrul Apărării Naţionale pentru familiile militarilor morţi la 5 iulie 2010, la aerodrom, în timpul unui antrenament.

Ministrul Mircea Duşa a declarat că ancheta MAPN a fost desecretizată, astfel încât detaliile accidentului sunt puse la dispoziţia părţilor care se judecă în dosar. Duşa le-a dat asigurări – şi el – familiilor militarilor decedaţi că ancheta va fi judecată corect.

Ca un gest reparatoriu, rudele au cerut ministrului Duşa o statuie comemorativă care să fie amplasată la ieşirea din aerodrom. La Tuzla există un monument funerar care aminteşte locul de unde s-au îmbarcat militarii în ultimul lor antrenament din 5 iulie 2010.

Câmpul de la Tuzla este încă presărat cu semne ale tragediei. La locul tragediei se găsesc şi acum schije şi alte fragmente din avionul morţii. Au fost găsite şi acum, la comemorare, de părinţii tinerilor scafandri care au ars de vii într-un aparat de zbor Antonov 2.

„Nimic nu ne poate ostoi dorul şi durerea“, spun cei rămaşi în viaţă. Ei au primit o mică mângâiere de la Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, care le-a dat dreptate oficial în incidentul de la Ziua Eroilor. În solemnitatea de la Cimitrul Eroilor din Constanţa, din data de 13 iunie, militarii căzuţi la datorie la Tuzla n-au fost comemoraţi.

„A fost un gest impardonabil“, a declarat colonel doctor Marian Chiriac Popescu, preşedintele Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor. Popescu a precizat că va interveni pentru ca autorităţile locale, civile şi militare, să nu mai comită asemenea erori organizatorice regretabile.

„A fost o durere fără margini să vedem cum fiii noştri sunt uitaţi cu desăvârş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°