Dimensiunea bulei creditului din România se vede cel mai bine din evoluţia sumelor restante la împrumuturile persoanelor fizice. De la 409 milioane lei în mai 2007, când criza era un concept abstract, valoarea restanţelor mai mari de 30 de zile a urcat în 6 ani la 10, 24 miliarde lei. Restanţierii sunt şi ei cu 450.00 mai mulţi ajungând în mai 2013 la 735.500 persoane.

Deprecierea leului (nu uitaţi că în 2007 euro testa pragul de 3 lei) şi scăderea veniturilor debitorilor (fie prin reducerea salariilor, fie prin tăierea unor bonusuri) au accelerat acumularea restanţelor persoanelor fizice faţă de bănci astfel încât valoarea datoriilor mai vechi de 30 de zile echivalează în prezent cu 2,3 miliarde euro. Cum s-a ajuns aici? Pentru asta ar trebui să ne reamintim uşurinţa cu care se acordau credite cu buletinul în acea vreme, febrilitatea cu care debitorii încercau să-şi convingă angajatorul să le treacă un venit mai mare în adeverinţele pentru bancă, clişeele privind gradul redus de bancarizare şi potenţialul pieţei locale. Multiplicatorul restanţelor ar fi fost chiar mai mare de 25 dacă ignoram creditele scoase în afara bilanţului (179 milioane lei din valoarea restanţelor de 409 milioane lei în mai 2007, având în vedere că în mai 2013 creditele scoase în afara bilanţului erau de numai 34 milioane lei).

Ca să nu mai pomenim de de portofoliile de credite externalizate şi vândute unor firme de recuperare de câtre bănci. Cât ar fi fost rata creditelor neperformante (20,19% în mai 2013 faţă de 19,46% în aprilie, în condiţiile în care la nivelul anului 2008 aceasta era de 7,8%) în lipsa acestor “artificii”?

Structura restanţelor s-a modificat la rândul său substanţial în ultimii 6 ani. În acest moment, din cele 10,24 miliarde lipsă din puşculiţa băncilor, valoarea restanţelor mai vechi de 90 de zile (cărora băncile se pregătesc să le cam pună cruce) este