IAȘI. Un individ din localitatea Miroslava va trebui să dea ochii cu magistrații, după ce a fost acuzat că a tulburat o comunitate întreagă.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Gheorghe Tudose (54 de ani), pentru corupţie sexuală şi perversiuni sexuale. Conform anchetatorilor, în perioada 2011 – 2013, paznicul şi-a făcut un obicei din a se dezbrăca la vederea femeilor şi a copiilor. Oamenii legii au susținut că individul obișnuia să-și mângâie organele genitale, uneori întorcându-se şi cu fundul. Dacă oamenii nu-l observau imediat, acesta făcea zgomot. Asemenea episoade s-au petrecut pe uliţă, în câmp şi pe drumul spre grădiniţă.
Mai mult, în septembrie 2012, Tudose a acţionat şi în vestiarul terenului de sport. Astfel, două fete veniseră să se pregătească pentru un concurs de atletism, iar Tudose a chemat-o pe una dintre ele să-i dea o minge. Când paznicul şi-a dat jos pantalonii, fata a luat-o la fugă, strigând din tot sufletul după ajutor.
Procurorii au adăugat că, pe 12 aprilie 2013, mai mulţi băieţi, cu vârste cuprinse între 7 şi 13 ani, au venit să joace fotbal, iar paznicul le-a dat să bea ţuică şi le-a pus muzică, apoi i-a trimis la duş. Anchetatorii au stabilit că individul a intrat în cabină cu un băiețel de numai 12 ani, pe care la un moment dat fratele său l-a auzit strigând, însă n-a reuşit să-i deschidă uşa. Abuzul a continuat şi după terminarea duşului.
Oamenii legii au susținut că individul a început să-l împiedice pe băiat să se îmbrace, făcând diferite gesturi, iar, la un moment dat, i-a pus pe cap un prosop, aplecându-l de mijloc şi atingându-l cu organele genitale în zona feselor şi a capului.
„Aceste fapte au fost de natură să provoace reacţii intense, de ruşine, de teamă, chiar de panică părţilor vătămate şi membrilor familiilor acestora“, a menționat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă judecătoria Iaș