Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Americanii nu mai sunt cei mai grasi din lume. Cine i-a depasit

Publicat in Ziare.com, miercuri 10 iulie 2013 ·

Un raport realizat de ONU arata ca americanii nu mai sunt pe primul loc, la nivel mondial, la rata obezitatii, ei fiind depasiti de mexicani, care au devenit cei mai grasi oameni din lume.

Studiul ONU sustine ca de vina pentru acest fenomen este consumul exagerat de alimente grase si bauturi carbogazoase, scrie Daily Mail.

Grasi, tot mai grasi: rata obezitatii in SUA, in crestere - vezi statisticile infioratoare

Pe de alta parte, aproape jumatate din populatia Mexicului este considerata saraca, asa ca alimentatia gresita a dus la obezitate. "Parintii care apartin claselor sarace sunt obezi si isi hranesc gresit copiii. Cel mai grav lucru este ca cei mici sunt, de asemenea, programati sa devina obezi. Este o epidemie extrem de serioasa", a mentionat Abelardo Avila de la Institutul National de Nutritie din Mexic.

Astfel, aproximativ 70% dintre mexicani sunt supraponderali, in timp ce peste o treime (32,8%) dintre acestia sunt obezi. Chiar daca au fost intrecute de Mexic, nici Statele Unite nu sunt foarte departe de aceasta realitate alarmanata, rata obezitatii de aici fiind de 31,8%. In luna iunie, Asociatia Medicilor din America a clasificat obezitatea drept o boala.

Cei mai grasi europeni traiesc in Marea Britanie

Autoritatile mexicane dau vina pe cresterea industrializarii agriculturii atat pentru obezitate, cat si pentru alimentatia nesanatoasa. Din cauza lipsei banilor, mexicanii stau departe de legume sau alte alimente sanatoase, consumand produse satioase de tip fast-food. Oamenii beau Coca Cola ca si cum ar fi apa si mananca alimente pline de carbohidrati, de branzeturi grase sau prajite.

Anumite preparate rezervate doar pentru ocazii speciale, cum ar fi tacos sau quesadillas, au devenit obiceiuri zilnice de consum. Totodata, joburile de birou ale mexicanilor duc la din ce in ce

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum o ora
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 4 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 3 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 2 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 4 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Rusia confiscă cea mai mare cantitate de droguri din 2025, 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile ruse au confiscat miercuri cea mai mare cantitate de droguri din 2025 în Rusia, descoperind 820 de kilograme de cocaină provenind din America Latină, ascunse în containere cu banane, rel

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 11 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 4 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

21°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

18°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°