de Ovidiu BOICA
10 iulie 2013 22:55
0 vizualizari
A-A+
Ediţia 2013 a Turului Ciclist al Sibiului debutează astăzi, la ora 18:30, cu obişnuitul Prolog, un traseu de 2,4 kilometri pe străzile din centrul istoric al oraşului de pe Cibin.
Caravana Turului Ciclist al Sibiului se pune în mişcare în această seară, rutierii având de parcurs, începând cu ora 18:30, Prologul de 2,4 kilometri, pe străzile din centrul istoric al oraşului. După această încălzire, cicliştii vor avea de parcurs aproape 500 de kilometri, în celelalte 3 zile de concurs, la finalul cărora cei mai bine clasaţi vor împărţi 29.700 de euro, sumă la care se ridică valoarea premiilor, preucm şi puncte UCI.
Turul Ciclist al Sibiului a primit o încadrare superioară anului precedent, în calendarul competiţiilor Uniunii Cicliste Internaţionale (2.1). Drept urmare, la acest nivel vor intra în joc unele din marile echipe pro-continentale, cu nume mari ale ciclismului european în componenţă. Printre acestea se numără CCC Polsat, Christina Watches-Onfone, Androni Giocattoli şi Utelsilnord Continental. Alături de aceştia va fi şi o echipă românească, Tuşnad Cycling Team, precum şi 4 naţionale de pe continent, inclusiv cea a ţării noastre, din care însă, din păcate, nu vor face parte doi ciclişti consacraţi, Andrei Nechita, accidentat în Turul Ciclist al României, eveniment ce a avut loc la începutul acestei luni, şi Eduard Grosu, aflat în Italia, la o altă competiţie. În schimb, iubitorii acestui sport îl vor putea vedea din nou la treabă pe actualul preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon, Eduard Novak, campion paralimpic la Londra, în 2012.
Nume celebre la start
Lista de start din 2013 anunţă deja dueluri rutiere acerbe pentru câştigarea Turului Ciclist al Sibiului 2013, între numele mari ale ciclismului european. Iubitorii ciclismului vor p