TRANSCRIPT: Pot Bucureştii concura cu Londra în materie de piaţă financiară? Nu prea. Îi pot românii depăşi pe nemţi în construcţia de maşini? Pe termen scurt nu pare posibil. Dar în domeniul educaţiei România ar putea face rapid paşi de gigant.

În lumea globalizată, dacă ţara nu vrea să capoteze la capitolul competitivitate, lăsând segmente importante ale populaţiei să se zbată într-o cruntă sărăcie, chiar trebuie să-şi asume aceşti paşi. În acest scop, alături de întărirea statului de drept care să redea, în special celor activi, încrederea în lege şi dreptate, nu mai e decât o cale: cea a promovării masive a educaţiei, cercetării şi învăţământului. S-ar combate astfel exportul de creiere şi s-ar facilita întărirea elitei naţionale, ameliorându-se decisiv şi pregătirea medie a elevilor şi studenţimii.

România are deci nevoie, ca de aer, de o educaţie performantă. Iar în această sferă, la care, potrivit studiului PISA, e codaşă în Uniunea Europeană, ar putea ajunge relativ uşor din urmă ţări extrem de avansate. Dacă s-ar lua nişte măsuri nu excesiv de complicate.

Dacă, de pildă, s-ar învăţa câte ceva de la Finlanda. Dacă s-ar practica incluziunea, amânându-se cât mai mult defalcarea elevilor de liceu de ceilalţi. S-ar mai putea recupera handicapul dacă s-ar pompa bani în sistem. Dacă lefurile ruşinoase ale dascălilor ar creşte astfel, încât să nu mai fie nevoiţi, ca medicii, să-şi rotunjească veniturile recurgând la şpăgi. În fine, dacă exigenţa ar creşte, iar corupţia şi promovabilitatea ar scădea, astfel încât să se contracareze lenea, furtul şi minciuna, răsplătindu-se performanţa şi dragostea de carte. Dacă elitelor li s-ar semnaliza că vremea aranjamentelor luşe a trecut, că hoţia nu aduce beneficiile scontate, că munca şi învăţătura sunt rentabile, că realizările autentice sunt onorate cu adevărat.

În virtutea acest