Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Igas, nemultumit de raspuns

Publicat in Arad Online, miercuri 10 iulie 2013 ·

Scris de Simion Todoca - ARAD.„În luna mai am adresat o interpelare Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, doamnei Rovana Plumb, în care am solicitat un punct de vedere în ceea ce priveşte noul timbru de mediu, aşa cum a fost modificat de actualul Guvern printr-o altă ordonanţă de urgenţă nejustificată”, susţine senatorul Traian Igaş, care se declară total nemulţumit de răspunsul primit, precum şi de acţiunile ministerului respectiv.

„În răspunsul primit mi se transmite că Ministerul nu consideră necesară o modificare a reglementărilor actuale deşi nu au respectat cerinţele Comisiei Europene privind impozitarea înmatriculării autovehiculelor în această nouă metodă de calcul.

Mai mult decât atât, în primele patru luni ale anului, instituţia care se ocupă cu încasarea şi restituirea acestei taxe, Administraţia Fondului pentru Mediu a făcut un pas în faţă şi doi înapoi. În cele patru luni, din 238 milioane lei, valoarea încasată la Fondul pentru Mediu, s-a restituit suma de 184 milioane lei.

Aşadar, statul a rămas cu un procent de aproximativ 20% din încasări. Se pare că acest procent este suficient pentru ca guvernanţii să considere că nu este o problemă să pună oamenii pe drumuri. Nu este o problemă nici faptul că statul este acţionat în instanţă, nici că acest cuantum al taxei este exagerat de mare. Să nu mai luăm în calcul faptul că în tot acest circuit sunt angrenaţi angajaţi ai serviciilor de înmatriculări şi finanţe, oameni a căror muncă este îngreunată şi oameni care trebuie să acorde servicii de calitate cetăţenilor, nu să se ocupe de un dute-vino pentru că aşa vrea Guvernul USL.În acelaşi timp însă, nu am primit un răspuns la interpelarea adresată doamnei Rovana Plumb privind blocarea finanţării proiectelor din Fondul pentru mediu. Ce se întâmplă cu banii încasaţi din moment ce investiţiile sunt blocate?”, (se) întreabă Traian Igaş.

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 33 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum o ora
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Marcel Boloş: Legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora bugetul pe 2025

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre majorarea pensiilor de la 1 ianuarie, că legea în vigoare spune foarte clar că pensiile se indexează cu rata inflaţiei şi deocamdată această lege este cea în baza căreia se va elabora buget

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Ce invitați vin la ceremonie

Ziare.com acum 4 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa, pe 30 septembrie 2024, 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Cu acest prilej, de la ora 9,00, va fi săvârşită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală, după care va fi oficiat un Te Deum, a infor

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°