Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presupus autor al atentatului de la Boston, pentru prima dată în faţa instanţei

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 iulie 2013 ·

Djohar Ţarnaev, presupusul autor al dublului atentatului de la Boston, va fi confruntat, miercuri, cu o parte dintre victime, cu ocazia primei înfăţişări în faţa unui judecător, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Audierea este prevăzută să înceapă la ora locală 15.30 (22.30, ora României). Adolescentul musulman de origine cecenă va compărea în faţa Tribunalului Federal din Boston (nord-estul Statelor Unite), a confirmat o purtătoare de cuvânt a procurorului.

În timpul acestei înfăţişări, el va asculta cele 30 de capete de acuzare reţinute împotriva şi "va trebui să răspundă «vinovat sau nevinovat»", a adăugat Christina Dilorio-Sterling.

Toate victimele dublului atentat comis la 15 aprilie în apropierea liniei de sosire a maratonului, în centrul Bostonului, unde erau prezenţi mii de spectatori, au fost informate în legătură cu desfăşurarea audierii. În caz de afluenţă, o a doua sală, care va dispune de retransmisie audio şi video, va fi pregătită pentru participanţi.

Atentatul s-a soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi, transformând în carnagiu o tradiţională zi de sărbătoare. Aproximativ 15 persoane şi-au văzut unul sau ambele picioare amputate.

Djohar Ţarnaev, devenit cetăţean american anul trecut, este acuzat că a pregătit şi a declanşat, împreună cu fratele său mai mare Tamerlan, cele două bombe artizanale plasate în oale sub presiune.

Însă el se va prezenta singur, miercuri, în faţa judecătoarei Marianne Bowler. Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, cel mai radical dintre cei doi, care, se pare, exercita o influenţă puternică asupra fratelui său mai mic, a fost ucis, pe 18 aprilie, în timpul unei confruntări cu poliţia.

La capătul unei vaste urmăriri lansate de poliţie, Djohar a fost arestat a doua zi, fiind găsit ascuns într-o barcă aflată într-o grădină publică din Watertown, la periferia Bostonului, grav rănit şi neîna

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 50 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 20 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°