Consiliul de Miniştri a dizolvat, miercuri, trei grupări franceze de extremă dreapta ce prezentau "caracteristici ale unor miliţii private" şi incitau la "discriminare şi ură", a anunţat o purtătoare de cuvânt a Guvernului, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Cele trei grupări dizolvate sunt "A treia cale", "Tineri Naţionalişti Revoluţionari" (JNR) şi asociaţia "Dorinţă de a visa", a precizat Najat Vallaud-Belkacem.
Simpatizanţi ai acestor structuri au fost implicaţi în moartea, în 6 iunie, a unui tânăr activist de extremă stânga, Clément Méric, în urma unei încăierări, la Paris.
Cinci persoane, inclusiv o femeie, din mediul skinhead de extremă dreapta, au fost inculpate după acest deces. Principalul inculpat, Esteban Morillo, în vârstă de 20 de ani, este un simpatizant al grupării "A treia cale" şi JNR - un fel de serviciu de ordine al acesteia.