Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şoferii vor putea cumpăra şi roviniete valabile 10 sau 90 de zile

Publicat in Ziarul Financiar, joi 11 iulie 2013 ·

Autorităţile vor introduce noi perioade de valabilitate a rovinietelor pentru autoturisme, de 10 şi 90 de zile, pe lângă cele disponibile în prezent, al căror preţ rămâne nemodificat, şi vor stabili noi tarife, dintre care unele mai mari decât cele actuale, pentru celelalte categorii de vehicule.

Noile prevederi sunt propuse de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, printr-un proiect de act normativ privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 15/2002 de aplicare a tari­fului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale.

În ceea ce priveşte autoturismele, proiectul vizează menţinerea actua­lelor roviniete (valabile 7 zile, 30 de zile sau 12 luni, la preţuri de 3, 7, respectiv 28 de euro) şi introducerea a două noi tarife - 4 euro pentru o perioadă de 10 zile şi 13 euro pentru 90 de zile.

Cele două noi tipuri de vinietă vor fi disponibile şi pentru vehiculele de transport marfă de sub 3,5 tone, la tarife de 8, respectiv 36 de euro.

Proiectul de act normativ actualizează, de asemenea, tarifele pentru celelalte categorii de vehicule, în unele cazuri în creştere faţă de actualele costuri, în altele în scădere.

Astfel, pentru vehiculele de transport marfă de 3,5 - 7,5 tone sau de transport persoane cu 9-23 de locuri pe scaune rovinieta pentru o zi va costa 11 euro, faţă de 4 euro în prezent. În schimb, cele cu valabilitate de 7 sau 30 de zile vor costa mai puţin, 16 euro sau 32 de euro, faţă de 20, respectiv 52 în prezent. Tarife mai mari pentru rovinieta valabilă o zi vor plăti şi şoferii vehiculelor de transport marfă de 7,5 - 12 tone, de peste 12 tone cu până la trei axe, sau cei ai vehiculelor de transport persoane cu peste 23 de locuri.

Proiectul de ordonanţă extinde, de asemenea, modalităţile de achitare a tarifelor de utilizare a drumurilor, prin intermediu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 14 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora votează deja / Lista secțiilor de votare

HotNews acum 42 minute
Românii care locuiesc în străinătate sau pur și simplu se află în afara României în ziua alegerilor prezidențiale 2024 pot vota timp de trei zile, începând de astăzi, la una dintre cele 950 de secții de votare. Secțiile de votare din străinătate sun

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 12 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 9 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°