Criza asta pare să nu se mai termine. Nu se mai vinde aproape nimic, oamenii îşi reduc cheltuielile la maximum, e jale.

Auzim aceste cuvinte aproape la fiecare pas: de la colegi, de la şefi, de la patroni, de la partenerii de afaceri, de la prieteni, de la vecini. Iar lista este lungă. Fiecare dintre noi este lovit într-un anume fel de această criză, dar efectele până la urmă sunte aceleaşi: o economie care abia mai respiră se traduce în limbajul omului de rând în lipsă de perspectivă, nivel de trai la limita suportabilului, reduceri peste reduceri şi tot aşa.

Am făcut această introducere pentru că în ultimele săptămâni m-am confruntat-personal ori prin intermediului prietenilor sau cunoscuţilor cu o serie de întâmplări, bizare aş putea spune în condiţiile în care toată lumea se plânge că nimic nu merge.

Unul dintre exemple îl vizează pe un broker de asigurări. Mare, cunoscut, mai ales prin prisma unor relaţii apropiate-contractuale cu unele companii de leasing. Altfel spus, prin 2006-2007, vroiai un leasing? „Asigurarea CASCO este obligatorie şi doar la cine spunem noi”. Contractul de leasing s-a terminat şi aşa cum era firesc, proaspăt scapată de obligativitatea de a lucra cu acel broker, am zis totuşi să cer mai multe oferte şi să nu-l exclud pe „partenerul meu impus”. Am dat un email, l-am dat pe al doilea, a plecat şi al treilea. Am primit şi mult aşteptatul răspuns: „vor veni ofertele”. Care nu au venit, deşi de atunci au trecut 3 saptămâni. Am mai dat un email. Acelaşi răspuns. În aceste condiții explicațiile pot fi următoarele : fie nu mai au oameni care să se ocupe de clienții noi, fie pur și simplu nu le pasă.

Explicațiile de mai sus pot fi valabile și pentru una dintre companiile de top pe piața asigurărilor de viață. O asigurare consistentă încheiată acum 3 ani, consilierul nu mai lucrează de vreo 2 ani acolo, dar clientul