Nava Flaminia, sub pavilion german, distrusă parţial în urma unui incendiu anul trecut, conţine 23.000 de tone de deşeuri, iar 14.000 de tone dintre acestea au fost declarate “import ilegal” de către autorităţile române, acestea trebuind să fie preluate de către statul german.
Reprezentanţii firmei care operează nava Flaminia, sub pavilion german, au primit, marţi, avizul pentru gestionarea a 9.000 de tone de deşeuri care se află pe vas, însă autorităţile române nu au dat aviz pentru gestionarea altor 14.000 de tone de deşeuri pe care le-au declarat “import ilegal”, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Mihail Fâcă, prezent în Prahova la inaugurarea unei staţii de producere a energiei pe bază de biogaz.
Mihail Fâcă a precizat că cele 14.000 de tone de deşeuri declarate “import ilegal” vor trebui să fie preluate de către statul german.
Întrebat în ce constau deşeurile pe care autorităţile române le-au declarat import ilegal, preşedintele ANPM a precizat că cele 14.000 de tone de deşeuri sunt ambalate în containere care conţin mâncare alterată, doze de băuturi răcoritoare, mobilă, materiale textile, pantofi.
“Mai există nişte containere despre care nu ştim ce conţin, dar din aceeaşi calitate, adică nu există niciun fel de container cu substanţe periculoase, explozibile sau minuni de genul acesta. Aşa ceva nu există”, a adăugat Mihail Fâcă.
Şeful ANPM a mai spus că din totalul de 9.000 de tone de deşeuri pentru care autorităţile române au dat acordul privind gestionarea pe teritoriul României, 8.000 de tone sunt fier vechi şi o mie de tone sunt şlam, un produs care va fi folosit de către fabrici de ciment din România.
“Este chiar interesul lor (al fabricilor de ciment – n.r.), fiindcă are proprietăţi combustibile foarte bune”, a spus Fâcă.
De asemenea, întrebat despre apele uzate de pe na