Sigmund Freud (06.05.1856 – 23.09.1939) a fost un neurolog austriac, fondator al psihanalizei. Freud poate fi pe drept cuvânt numit cel mai important legislator intelectual al epocii sale. Psihanaliza este deopotrivă o teorie despre psihicul uman, o terapie a suferinţelor sale şi un mod de interpretare a culturii şi societăţii. În ciuda criticilor repetate, a încercărilor de respingere şi a amendamentelor aduse ideilor lui Freud, înrâurirea lor a rămas extrem de puternică multă vreme după moartea lui şi în domenii situate la mare distanţă de psihologie. Dacă, aşa cum afirma cândva sociologul american Philip Rieff, „omul psihologic“ a înlocuit noţiuni anterioare precum omul politic, religios sau economic ca imagine de sine dominantă a individului de secol al XX-lea, faptul se datorează în bună măsură prestigiului viziunii lui Freud şi caracterului aparent inepuizabil al moştenirii sale intelectuale.

TINEREŢEA ŞI CARIERA TIMPURIE

Tatăl lui Freud, Jakob, era un negustor evreu de lână care mai fusese căsătorit înainte să se însoare cu Amalia Nathansohn, mama viitorului părinte al psihanalizei. În vârstă de 40 de ani la naşterea copilului, tatăl pare să fi fost o figură destul de distantă şi de autoritară, în timp ce mama a fost probabil mai iubitoare şi mai apropiată. Deşi Freud avea doi fraţi vitregi mai mari, cea mai puternică afecţiune, chiar dacă şi cea mai ambivalentă, i-a purtat-o, se pare, unui nepot, Johann, cu un an mai în vârstă decât el, care i-a furnizat modelul de prieten intim şi rival invidiat pe care Freud l-a reprodus frecvent în etapele ulterioare ale vieţii.

În 1859, familia a fost silită din motive economice să se mute la Leipzig, apoi, după un an, la Viena, unde Freud a rămas până la anexarea Austriei de către nazişti, 78 de ani mai târziu. În ciuda aversiunii faţă de capitala imperială, care se datora, în parte, antisemitismu