Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trista poveste a lui Oliver Stan. Pe cine vede vinovat psihiatrul Tudose. Ştiau autorităţile că "teroristul cu rucsac" pregătea atentate?

Publicat in Ziarul Ring, joi 11 iulie 2013 ·

CAUZE. Cazul "Oliver Stan, teroristul cu rucsac" de la Iaşi continuă să facă vâlvă şi să stârnească interes, dar şi multe semne de întrebare la care, deocamdată, este greu de răspuns. Sunt impresionante datele despre trecutul lui Oliver Stan, un elev şi, ulterior, un student excepţional, acum internat la Socola după ce a fost reţinut de DIICOT pentru "acte de terorism". Acesta a încercat, la Universitatea din Iaşi, să detoneze o bombă ascunsă într-un rucsac.

A scris cărţi, poezii, scrisori. I-a scris chiar şi preşedintelui Băsescu. În ediţiile trecute ale "ring" am vorbit despre un film autobiografic al lui Oliver Stan şi despre cartea intitulată "Prima mea luptă", scrisă de acesta în legătură cu boala sa. O altă carte a lui, publicată în format electronic, se numeşte "O viaţă pentru un ideal" şi descrie, într-o cheie mistică, copilăria, viaţa şi "patimile" prin pustiul lumii acesteia. Chiar renumitul psihiatru (şi psiholog) prof.univ. dr. Florin Tudose a remarcat şi analizează cu atenţie (ca studiu de caz) cărţile lui Oliver, în care acesta vorbeşte despre atmosfera de certuri din familie şi despre condiţia lui de bolnav psihic care nu vrea să ajungă precum animalele legate în lanţuri.

"Tata cu mâinile tremurânde de la mahmureala alcoolului, mama drogată cu distonocalme!..."

Profesorul Florin Tudose ne-a "citat" următorul pasaj (impresionant) scris de Oliver Stan (într-una din cărţile sale): "Îmi amintesc din copilărie cum arăta ziua de Paşti, după o noapte de scandal: uşi sfărâmate, geamuri şi farfurii sparte, mâncare împrăştiată pe jos...Atunci când, a doua zi, tata aşeza masa la Paşti şi stăteam toţi la masă încercând să părem şi noi o familie: tata cu mâinile tremurânde de la mahmureala alcoolului, mama drogată cu distonocalme!... Şi aşa a fost întotdeauna în copilăria mea Paştele! Of, Doamne, ce caut pe lumea asta

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB – Hermannstadt 1-1 | Puștiul Alexandru Stoian salvează un record vechi de 24 de etape

Gandul acum 17 minute
Hermannstadt a produs surpriza primei etape din Superliga și a remizat sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB. Bucureștenii nu pierduseră de 24 de runde în campionat și au fost la un pas să strice un record vechi de 8 luni.

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 6 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 10 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 13 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 8 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 10 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 9 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 10 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 12 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 13 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

17°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°