· În judeţul Tulcea, peste 80% din suprafaţă se află în această reţea europeană de protecţie a mediului
Parlamentul a aprobat în cursul săptămânii trecute cultivarea organismelor modificate genetic în siturile Natura 2000, legea fiind trimisă spre promulgare Preşedintelui României. În județul Tulcea peste 80% din suprafață o reprezintă ariile naturale protejate înscrise în Rețeaua Natura 2000, aici nefiind permise, deocamdată, activitățile cu impact asupra mediului. Media națională a zonelor Natura 2000 este de 22,68%.
Potrivit textului din proiectul de Lege privind protecţia mediului, „în ariile naturale protejate, de interes comunitar, naţional şi internaţional este interzisă cultivarea plantelor superioare modificate genetic. Excepţie fac ariile naturale protejate de interes comunitar, sit Natura 2000, în baza avizului emis de Academia Română”. Iniţial, acest text era astfel: „în ariile naturale protejate sunt interzise: orice activități de obținere, cultivare, depozitare, prelucrare, comercializare a organismelor vii modificate genetic”.
Pe teritoriul judeţului Tulcea au fost instituite până acum 18 situri Natura 2000, dintre care 10 sunt Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (SPA-uri), aprobate prin HG 1284/24.10.2007 şi opt sunt Situri de Importanţă Comunitară (SCI-uri), aprobate prin Ordinul MMDD nr. 1964/2007. Suprafaţa totală ocupată de siturile de tip SCI şi SPA la nivelul judeţului, calculată de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării Tulcea (exclusiv suprafaţa ocupata de apele teritoriale marine) este de 696.269,55 ha, acoperind aproximativ 80% din suprafaţa judetului. Suprafaţa zonei din apele teritoriale marine inclusă în reţeaua Natura 2000 este de 95.562,43.
Potrivit actelor normative în vigoare, nicio activitate economică nu este permisă fără un acord de mediu al Agenţiei de Protecţie a Mediului.
Org