Ministrul de Interne, Radu Stroe, s-a prezentat astăzi la Palatul Victoria, pentru a-i înfățișa premierului Victor Ponta raportul privind acţiunile poliţiştilor în cazul de fraudă înregistrate la examenul de bacalaureat susţinut la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală.
Raportul referitor la activitatea poliţiştilor judiciarişti la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, în cadrul anchetei procurorilor privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat, a fost trimis, de altfel, marţi, în forma sa scrisă, de către ministrul de Interne Radu Stroe premierului Victor Ponta.
Ministrul Radu Stroe a declarat astăzi, la intrarea în sediul Ministerului Afacerilor Interne, că a trimis deja raportul şi că, aşa cum a spus şi premierul, ar fi nevoie de o schimbare de legislaţie şi proceduri de funcţionare a Poliţiei.
Surse din Ministerul Afacerilor Interne au declarat că raportul referitor la evenimentele de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” nu este pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului, însă că, dacă premierul Victor Ponta va dori, îi vor fi furnizate date despre acest raport și despre evoluția anchetei.
Potrivit acelorași surse interne, protocoalele şi procedurile care ar urma să fie aplicate în situaţii asemănătoare celei petrecute la Liceul ” Dimitrie Bolintineanu” vor fi modificate numai după o discuţie prealabilă între reprezentanţii Poliţiei şi cei ai Parchetului.
În cursul zilei de luni, premierul l-a convocat la Palatul Victoria pe ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe.
Cei doi au avut o discuţie pe tema audierilor de la Poliţia Capitalei în ancheta privind suspiciunile de fraudă la bacalaureatul organizat la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”.
La discuţie a asistat şi şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.
Ministrul Radu Stroe a declarat că i-a prezentat lui Victor Ponta elementele privind activitatea poliţiştilor judicia