Producătorul de profile din PVC pentru ferestre şi uşi Gealan estimează pentru acest an o creştere cu 10% a cifrei de afaceri, la 31 milioane de euro, din care 10% reprezintă exporturi.
"În susţinerea acestor obiective credem că ne va ajuta strategia de business deschisă către alte pieţe, către tehnologii care să aducă produse în premieră pe piaţa locală, dar şi apariţia "noului" consumator din generaţia tânără, (...) mult mai atras către performanţă, calitate şi design", a declarat Aurel Vlaicu, directorul general al Gealan România, citat de Mediafax. În 2012, compania a înregistrat un rulaj de 28,2 milioane de euro. Gealan preconizează pentru acest an un buget de investiţii de peste un milion de euro, printre altele pentru dezvoltarea de noi tehnologii, utilaje şi a unor produse eficiente energetic.
Pentru primul semestru al anului în curs compania a raportat o creştere de 20% faţă de acelaşi semestru al anului trecut. "Anul acesta a început pentru noi cu semne pozitive, în creştere cu aproximativ 45% pentru primul trimestru comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012, însă trebuie să avem în vedere că vremea a fost mai caldă şi astfel proiectele au avut un start mai rapid. Piaţa locală este încă dificilă pentru partenerii noştri, aşa că am început să explorăm şi alte pieţe precum Libia, Algeria, să ne extindem în Arabia Saudită, Irak sau Iran. Din exporturile pe care le facem către Germania, Bulgaria, Croaţia, Republica Moldova şi noile pieţe ne dorim să acumulăm aproximativ 10% la cifra de afaceri totală", a explicat Vlaicu.
Producătorul de profile din PVC pentru ferestre şi uşi Gealan estimează pentru acest an o creştere cu 10% a cifrei de afaceri, la 31 milioane de euro, din care 10% reprezintă exporturi.
"În susţinerea acestor obiective credem că ne va ajuta strategia de business deschisă către alte pieţe, către tehnologii care să aducă pr