Mai multe filme horror şi fantastice vor fi prezentate în aer liber, în premieră absolută în România, la Festivalul Horror şi Fantastic "Lună plină", care va avea loc în perioada 14 - 18 august, la Biertan, judeţul Sibiu, publicul putând participa şi la workshop-uri şi expoziţii de efecte speciale.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de organizatorii festivalului de Film Horror şi Fantastic "Lună plină", cea de-a doua ediţie a evenimentului va avea loc în perioada 14 – 18 august, la Biertan, judeţul Sibiu.
"Unicul festival din România dedicat exclusiv cinema-ului de gen va avea loc într-o formulă extinsă: cinci zile de filme prezentate în patru spaţii de proiecţie, două indoor şi două în aer liber, expoziţii, workshop-uri de efecte speciale, concerte şi petreceri, secţiune competitivă de scurtmetraj, al cărei câştigător va fi desemnat de public, şi secţiune competitivă de lungmetraj, în cadrul căreia un juriu internaţional va acorda trofeul «Lună plină». De asemenea, începând cu această ediţie, la Biertan va funcţiona şi programul EducaTIFF, axat pe educaţia media şi cinematografică pentru copii şi adolescenţi", spun organizatorii evenimentului.
Conform acestora, printre primele titluri confirmate pentru această ediţie, difuzate în premieră absolută în România, se numără thriller-ul spaniol "El cuerpo", care a deschis Festivalul de Film Fantastic de la Sitges, în 2012, horror-ul american cu şi despre canibali familişti "We Are What We Are", apreciat la Cannes 2013 şi compilaţia extremă "V/H/S/ 2", lansată la Festivalul Sundance 2013.
Organizatorii mai anunţă că în 2013 festivalul îl omagiază pe cineastul american Brian de Palma, prezentând o versiune restaurată digital în acest an a filmului "The Fury", cu Kirk Douglas şi John Cassavetes, de la a cărui premieră se împlinesc 35 de ani.
De asemenea, va fi prezentată p