Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NASA: Mars 2020 – misiunea care va lǎmuri dacǎ a existat viațǎ pe planeta roșie

Publicat in Ziua Veche, miercuri 10 iulie 2013 ·

NASA doreşte să colecteze dovezile despre existenţa vieţii în trecutul acestei planete, obiectivul declarat al unei noi misiuni, care va fi lansată în 2020.

Analizele rocilor efectuate de Curiosity, care a coborât pe Marte în august 2012, au permis obţinerea, în urmă cu câteva luni, a dovezilor potrivit cărora condiţiile necesare vieţii au fost întrunite pe Marte, în urmă cu mai multe miliarde de ani. Însă, în acest stadiu, oamenii de ştiinţă nu pot să afirme că microorganisme au putut efectiv să prospere pe planeta roşie

“Aveam două întrebări fundamentale: prima era să ştim dacă Marte a putut fi favorabilă formelor de viaţă. Cea de-a doua consta în a şti dacă a existat efectiv viaţă pe Marte“, a reamintit John Grunsfeld, directorul diviziei de ştiinţă din cadrul agenţiei spaţiale americane, într-o conferinţă de presă. “Curiosity a răspuns la prima întrebare, iar acum ştim că Marte a avut un mediu favorabil vieţii. Acum trebuie să răspundem la cea de-a doua întrebare, iar proiectul Mars 2020 reprezintă etapa următoare: putem să găsim oare urmele unei eventuale vieţi trecute?”, a adăugat el. “Nu ştim dacă a existat viaţă pe Marte, dar vrem să cercetăm urmele unei vieţi care ar fi putut fi acolo”, a subliniat Jack Mustard, profesor de geologie, care a realizat studiile ce vizează definirea exactă a misiunilor pentru Mars 2020.

Instrumentele de pe Curiosity nu permit detectarea vieţii în sine. Savanţii de la NASA s-au orientat astfel cu rapiditate către următoarea etapă şi proiectul Mars 2020 va fi o urmare logică a lucrărilor de cercetare desfăşurate în prezent pe planeta roşie. Astfel, potrivit mediafax, noul robot care va fi trimis pe Marte peste şapte ani va păstra acelaşi tip de şasiu cu şase roţi ca şi Curiosity, fapt care va reduce costurile de proiectare, dar va avea la bord instrumente mai sofisticate.

NASA trebuie în prezent să lanseze

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 32 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 47 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°