Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corneliu Vadim Tudor ar putea fi exclus din PRM

Publicat in Puterea, miercuri 10 iulie 2013 ·

Corneliu Vadim Tudor este ameninţat cu excluderea din PRM de către membrii Biroului Permanent al partidului care l-au revocat din funcţia de preşedinte, dacă va organiza un alt congres de alegeri decât cel programat pe 27 iulie, la Alba Iulia.

Dumitru Badea, coordonatorul PRM, a declarat pentru Agerpres, că prin astfel de acţiuni, Corneliu Vadim Tudor 'se umple de ridicol'.

'În legătură cu un aşa zis congres pe care ex-preşedintele Corneliu Vadim Tudor vrea să-l organizeze pe 20 iulie, deci cu o săptămână înaintea Congresului extraordinar de la Alba Iulia, în care scop, acum sunt în plină desfăşurare conferinţele judeţene extraordinare care aleg delegaţi în mod statutar, îi rugăm pe toţi membrii de partid, inclusiv pe cei care sunt derutaţi, să nu se lase manipulaţi şi să nu dea curs unei asemenea acţiuni prin care Corneliu Vadim Tudor continuă să se acopere de ridicol. Îl avertizăm pe europarlamentarul PRM Corneliu Vadim Tudor că, în ipoteza în care pune la cale şi forţează organizarea nelegală şi nestatutară a unui aşa zis Congres al PRM la 20 iulie, în Bucureşti, vom fi obligaţi să luăm în discuţie şi să decidem în Biroul Permanent excluderea sa din partid', a declarat Dumitru Badea.

Liderul PRM Neamţ l-a mai acuzat pe Corneliu Vadim Tudor că a folosit numele preşedintei Tribunalului Bucureşti care i-ar fi spus că îi va da câştig de cauză în instanţă în cazul demiterii sale din funcţia de preşedinte al partidului.

'Corneliu Vadim Tudor a declarat public că a discutat personal, telefonic, cu doamna Laura Andrei, preşedinta Tribunalului municipiului Bucureşti, care i-a promis că va dispune judecarea în procedură de urgenţă a solicitării pe care a făcut-o privind desfăşurarea nelegală şi nestatutară a lucrărilor Plenarei Consiliului Naţional extraordinar al PRM din 15 iunie, şi l-a asigurat că îi va da câştig de cauză', a afirmat Dumitru Bade

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 3 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Ministerul Apărării: Belgia va creşte în 2025 contribuţia cu trupe la Grupul de luptă al NATO de la Cincu

News.ro acum 33 minute
Oficiali ai Armatei Române şi ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, au vizitat, joi, trupele belgiene din cadrul Grupului de Luptă al NATO de la Cincu, judeţul Braşov. S-a discutat despre situaţia de securitate din zonă şi întîr

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 5 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 100.000 de euro. Cât a costat biletul norocos

Ziare.com acum 38 minute
Loteria Română a anunțat joi seară, 12 decembrie, că la tragerea Loto 6/49 s-a câştigat premiul de categoria I în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Potrivit Loteriei Române, biletul norocos a fost jucat la agenţia 74-100 din Bucureş

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

Ilie Bolojan, despre posibila sa candidatură la prezidențiale: „O spun foarte deschis”

HotNews acum 36 minute
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan a afirmat joi că nu îşi doreşte o candidatură la alegerile prezidenţiale şi că cele patru partide proeuropene care au intrat în noua legislatură ar trebuie să „discute deschis” despre un candidat comun. „Cred c

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°