Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba, printre județele cu cei mai puțini analfabeți din România: Sub 1% dintre locuitori nu știu să scrie și să citească

Publicat in Alba24, miercuri 10 iulie 2013 ·

Alba se află pe primele locuri în clasamentul județelor cu cei mai puțini analfabeți. Aceasta este una dintre concluziile recensământului din 2011, care mai arată că, în comparație cu ultima înregistrare statistică a populației, în 2002, numărul persoanelor care nu știu să scrie și să citească a scăzut cu aproximativ 57 %.

În octombrie 2011, în județul Alba au fost înregistrate 3.194 de persoane analfabete, ceea ce reprezintă 0,93 % din totalul populației, de 342.376 persoane. În anul 2002, în Alba erau 7.518 persoane analfabete, din totalul de 382.747 de locuitori.

Aceste cifre poziționează județul Alba în topul județelor cu cel mai mic număr de analfabeți, după Sibiu, unde au fost înregistrați 2.753 neștiutori de carte și Caraș-Severin, cu 2.688 de persoane care nu știu nici să scrie, nici să citească.

Cei mai mulți analfabeți locuiesc, potrivit statisticilor, în județele din sudul și sud-estul României, cum ar fi Giurgiu – cu peste 10.000 de analfabeți, Teleorman – cu peste 9.200 de analfabeți, Călărași – cu aproape 2.800 analfabeți, Ialomița – cu peste 8.000 de analfabeți.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=217264

Alba se află pe primele locuri în clasamentul județelor cu cei mai puțini analfabeți. Aceasta este una dintre concluziile recensământului din 2011, care mai arată că, în comparație cu ultima înregistrare statistică a populației, în 2002, numărul persoanelor care nu știu să scrie și să citească a scăzut cu aproximativ 57 %.

În octombrie 2011, în județul Alba au fost înregistrate 3.194 de persoane analfabete, ceea ce reprezintă 0,93 % din totalul populației, de 342.376 persoane. În anul 2002, în Alba erau 7.518 persoane analfabete, din totalul de 382.747 de locuitori.

Aceste cifre poziționează județul Alba în topul județelor cu cel mai mic număr de analfabeți, după Sibiu, unde au fost înregistrați 2.753 neștiutori de ca

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 15 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 21 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 22 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Ministrul Predoiu, anunț de ultim moment după festivalul „Beach Please!” de la Costinești!

Ziua Constanta acum 4 ore
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, a anunțat luni, 14 iulie, că se va face o analiză pe marginea desfășurării Festivalului 'Beach Please', așa cum se obișnuiește după fiecare astfel de eveniment. 'Sigur, se face o analiză

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°