Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pică transferul lui Gabionetta? Italienii anunţă că CFR a renunţat la brazilian

Publicat in Pro Sport, miercuri 10 iulie 2013 ·

UPDATE Italienii de la Tuttomercatoweb.com anunţă că trecerea lui Denilson Martinho Gabionetta are şanse tot mai mici să se realizeze. Sursa citată susţine că directorul sportiv al clujenilor, Razvan Zamfir, i-a anunţat pe cei de la Parma că ardelenii nu mai sunt interesaţi de jucător, iar acesta va rămâne în Italia.

Cel mai probabil, ardelenii au aflat de problemele cu indisciplina avute de atacant, zvonurile fiind susţinute şi de afirmaţiile lui Paul Codrea, care a precizat că vârful e foarte talentat, dar are şi mari probleme în afara terenului.

„Îl cunosc, e un jucător foarte talentat, dar foarte indisciplinat. A făcut numai probleme pe unde a fost, dar e foarte, foarte talentat! Acum, orice club îl cumpără, trebuie să ştie la ce să se aştepte. Obişnuia să nu se întoarcă la timp la reunirea lotului, dispărea câte o săptămână-două sau chiar o lună. E un fel de Rui Duarte, ba chiar mai rău", declara Codrea, aseară, la Look TV.

*Aflat în ultimul an de contract, Kapetanos pleacă din Gruia, salariul său fiind considerat prea mare

CFR se schimbă din temelii pentru sezonul viitor. După ce 18 jucători din lotul de anul trecut au fost cedaţi definitiv sau împrumutaţi, tripla campioană a României se pregăteşte să se despartă de alţi doi fotbalişti importanţi, Piccolo şi Kapetanos. Grecul e dorit de mai mult timp de Mainz, acolo unde are şanse mari să ajungă până săptămâna viitoare. CFR a cerut iniţial 1.000.000 de euro pentru a-l ceda pe atacant, dar, între timp, Paszkany a lăsat din preţ până la 800.000 de euro.

Ardelenii sunt de acord să se despartă de grec, mai ales că atacantul intră în ultimul an de contract, are unul dintre cele mai mari salarii din lot (240.000 de euro) şi nu este văzut ca o soluţie de bază pentru ofensivă, acolo unde Tade şi Costea par primele variante ale lui Rednic.

Au adus trei j

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 56 minute
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 31 minute
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 2 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Elon Musk anunță formarea Partidului America: „Va reda libertatea”

Adevarul acum o ora
Miliardarul Elon Musk a anunțat sâmbătă, 5 iulie, crearea mişcării sale politice denumite „America Party” - Partidul America.

Bilanțul inundațiilor din TEXAS a urcat la 51 de morți. În continuare zeci de persoane sunt date dispărute, inclusiv 27 de fete de la o tabără de vară

Gandul acum 2 ore
Bilanțul victimelor inundațiilor devastatoare care au cuprins centrul statului Texas a urcat la 51 de morți, a anunțat șeriful comitatului Kerr, citat de NBC. Printre victime se numără și câțiva copii. Între timp, autoritățile caută în continuare ze

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Dalai Lama împlinește 90 de ani și speră să trăiască peste 130

Adevarul acum o ora
Liderul spiritual al budiștilor tibetani, Dalai Lama, a împlinit 90 de ani duminică, 6 iulie, și a declarat că speră să trăiască peste 130 de ani.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 12 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Vremea

București
acum

26°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

19°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

18°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°