Tot mai multe parcări pentru biciclete apar în preajma instituţiilor din Capitală. Deşi sănătos şi comod, sportul pe două roţi le dă bătăi de cap celor care se aventurează în trafic
De la începutul verii, angajaţii Guvernului au la dispoziţie, pe lângă o parcare spaţioasă pentru maşini, una pentru biciclete. Este iniţiativa tinerilor de la Cancelaria de Stat.
„Veneam şi până acum la serviciu cu bicicleta, dar o legam de scară, în spatele clădirii. Aşa a apărut ideea de a amenaja o parcare, atât pentru confortul angajaţilor, cât şi al cetăţenilor. Încurajăm oamenii să adopte un mod de viaţă sănătos, dar ne-am gândit şi la protecţia mediului“, explică Valentin Drăgănel (24 de ani), consultant principal în Direcţia generală coordonarea politicilor, a asistenţei externe şi reforma administraţiei publice centrale.
Colegul său, Pavel Cerba (24 de ani), încă nu are o bicicletă, dar se gândeşte acum să-şi cumpere una. În viziunea sa, cravata şi costumul elegant nu sunt un impediment. „Ar fi frumos ca fiecare instituţie publică şi companie privată să aibă câte o astfel de parcare. Mulţi ciclişti se plâng că nu pot intra în magazine pentru că riscă să rămână fără transportul pe două roţi“, adaugă Pavel.
Util pentru elevii care trăiesc aproape
Guvernul este una dintre puţinele instituţii publice din oraş unde găseşti rastele pentru biciclete. Primăria Capitalei a instalat suporturile metalice în 2010, însă acestea nu sunt folosite în cea mai mare parte a timpului. La Liceul „Spiru Haret“ spaţiul a fost amenajat anul trecut, în parteneriat cu un agent economic. „Când am candidat la funcţia de preşedinte al Senatului elevilor, am făcut un sondaj ca să văd de ce au nevoie colegii mei, iar una dintre solicitări era amenajarea unui loc pentru biciclete. Cred că parcarea le este foarte utilă elevilor care trăiesc în apropiere“, povesteşte Dan Mocanu din