Campioana şi câştigătoarea Cupei României se întâlnesc într-o perioadă în care Europa doarme din punct de vedere fotbalistic şi nici suporterii români nu se împing pe la casele de bilete. Meciul dintre Steaua şi Petrolul are loc astăzi, de la ora 20.45.
Supercupa României deschide sezonul 2013-2014 cu o dispută care s-a vrut de gală, dar care nu va avea strălucirea preconizată, din cauza interesului scăzut manifestat de fanii celor două echipe. Federaţia visa să umple „Arena Naţională“, ţinând cont că la finala Cupei au venit 30.000 de ploieşteni, iar suporterii Stelei sunt prezenţi mereu în număr mare la fiecare meci al echipei lor.
Socoteala federalilor nu s-a potrivit însă cu realitatea, perioada de concedii, faptul că meciul se joacă la mijlocul săptămânii la o oră târzie, preţul mare al biletelor şi, nu în ultimul rând, importanţa mai mică a trofeului pus în joc, făcând ca numărul de bilete vândute să fie foarte mic. Steaua a vândut în jur de 8.000 de tichete, iar Petrolul mizează pe maximum 6.000 de fani, astfel că stadionul va fi mai mult de jumătate gol.
Steaua, record în Supercupă
Chiar şi aşa, reprezentanţii celor două echipe susţin că vor da totul pentru a pune mâna pe Supercupă, un trofeu care s-a pus prima dată în joc în 1994. Steaua a câştigat atunci, după prelungiri, în faţa Gloriei Bistriţa, devenind prima deţinătoare a Supercupei. Totodată, roş-albaştrii sunt şi echipa care a câştigat de cele mai multe ori trofeul, având cinci Supercupe în vitrină. Steaua a mai jucat şi trei finale, pierdute în faţa lui Rapid, Dinamo şi Oţelul. De asemenea, actuala campioană a fost protagonista celei mai categorice victorii (4-0 cu Rapid, în 1998) şi a celei mai drastice înfrângeri (0-5 cu Rapid, în 1999).
Probleme rezolvate pentru Adi Popa
Faţă de sezonul trecut, Steaua şi Petrolul au situaţii diferite din punct de vedere al lotul