Comisia Europeană a propus miercuri înfiinţarea unei autorităţi unice care va avea puterea de a decide când băncile trebuie salvate sau închise, în pofida faptului că oficialii germani sunt de părere că aceste prevederi încalcă tratatele europene, care limitează puterile Bruxellesului asupra finanţelor naţionale, transmite AFP.
Potrivit unui comunicat al Comisiei, mecanismul unic de rezoluţie pentru uniunea bancară va avea un nou board, format din reprezentaţii Băncii Central Europene, Comisiei Europene şi ai autorităţilor naţionale competente (şi anume, cele ale statelor în care se află sediul central al băncii, precum şi sucursale şi/sau filiale ale acesteia). Acest comitet ar avea competenţe largi pentru a analiza şi a defini modul de abordare a rezoluţiei unei bănci: ce instrumente trebuie utilizate şi cum ar trebui să se implice Fondul european de rezoluţie.
De asemenea, Comisia propune înfiinţarea unui Fond unic de rezoluţie bancară, sub controlul Comitetului unic de rezoluţie pentru a asigura că, în timpul procesului de restructurare, banca beneficiază de un sprijin financiar pe termen mediu. Fondul respectiv ar fi finanţat prin contribuţii ale sectorului bancar, înlocuind fondurile naţionale de rezoluţie ale statelor membre care fac parte din zona euro şi ale statelor membre care participă la uniunea bancară.
'Cu această propunere, sunt întrunite toate elementele necesare pentru instituirea unei uniuni bancare menite să consolideze bazele acestui sector, să restabilească încrederea şi să remedieze fragmentarea pieţelor financiare', a declarat preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso. 'Nu putem elimina riscul unor viitoare falimente bancare, dar, datorită mecanismului unic de rezoluţie şi a Fondului de rezoluţie, băncile, şi nu contribuabilii europeni, ar trebui să fie cele care să îşi asume, în viitor, res