Un fenomen straniu îi îngrijorează şi îi revoltă totodată pe câţiva săteni din Stâlpu, care s-au trezit peste noapte cu porţile scoase din balamale şi mutate pe gardul vecinilor sau furate pur şi simplu. Cazul ne-a fost semnalat de Cătălin Cotorceanu, cel care a fost cel mai ghinionist dintre cei păţiţi, întrucât poarta sa a fost furată şi nici la o săptămână după acest incident nu i-a dat de urmă, deşi a făcut şi plângere la Poliţie. S-a întâmplat la jumătatea săptămânii trecute, în timp ce omul era plecat la serviciu, iar acasă se aflau doar soţia şi cei doi copii minori.
Trecuse deja de miezul nopţii în momentul în care soţia a fost trezită de nişte zgomote suspecte venite de afară, din direcţia porţii. A privit pe geam, dar nu a putut desluşi nimic din cauza întunericului, însă a avut certitudinea că cineva umbla la poartă. Speriată, l-a sunat pe cumnatul său şi i-a cerut ajutorul, omul urcându-se imediat pe bicicletă şi pedalând în noapte până la casa fratelui său. Aici a avut surpriza să constate că poarta din metal fusese scoasă din ţâţâni şi dispăruse fără urmă, deşi era asigurată cu un lanţ de fier. Acesta fusese tăiat, cel mai probabil cu o foarfecă tip „gură de lup”, iar autorul sau autorii avuseseră răgazul necesar să dispară din zonă. După ce şi-a liniştit cumnata, omul a mers prin sat în căutarea hoţilor, luându-i la întrebări în primul rând pe sătenii care erau de caraulă în acea noapte şi care nu observaseră nimic suspect.
În aceeaşi noapte a fost făcută şi plângere la poliţie, iar în acest moment se continuă cercetările pentru găsirea autorului.
Ar părea un furt banal, cum s-a mai întâmplat de multe ori până acum, poarta fiind sustrasă pentru a fi valorificată ulterior la fier vechi, însă poliţiştii au mai primit alte două sesizări legate tot de porţile localnicilor.
Mai precis, alţi doi săteni li s-au plâns că tot peste