Deşi săptămâna trecută anunţa că echipa FC Universitatea Craiova va evolua pe stadionul "Jiul" din Petroşani, conducerea grupării oltene s-a "sucit" şi a emis un comunicat în care anunţă că Dorel Stoica şi compania vor evolua pe "Municipalul" din Severin.
"Fotbal Club Universitatea Craiova anunţă suporterii săi că astăzi a încheiat un contract pe doi ani cu Municipiul Severin pentru închirierea stadionului 'Muncipal' în vederea desfăşurării meciurilor din campionat. Astfel, conform contractului de închiriere încheiat astăzi pentru cel puţin doi ani capitala Olteniei se mută la Severin. Pe această cale, Fotbal Club Universitatea Craiova mulţumeşte public Municipului Severin şi, în special, domnului primar Constantin Gherghe, care a rămas acelaşi prieten şi susţinător al Universităţii Craiova. Prin urmare, în acest moment Universitatea Craiova are la dispoziţie două stadioane din România unde poate evolua, cel de la Petroşani şi cel de la Severin", se arată în comunicatul FC Universitatea.
Deşi săptămâna trecută anunţa că echipa FC Universitatea Craiova va evolua pe stadionul "Jiul" din Petroşani, conducerea grupării oltene s-a "sucit" şi a emis un comunicat în care anunţă că Dorel Stoica şi compania vor evolua pe "Municipalul" din Severin.
"Fotbal Club Universitatea Craiova anunţă suporterii săi că astăzi a încheiat un contract pe doi ani cu Municipiul Severin pentru închirierea stadionului 'Muncipal' în vederea desfăşurării meciurilor din campionat. Astfel, conform contractului de închiriere încheiat astăzi pentru cel puţin doi ani capitala Olteniei se mută la Severin. Pe această cale, Fotbal Club Universitatea Craiova mulţumeşte public Municipului Severin şi, în special, domnului primar Constantin Gherghe, care a rămas acelaşi prieten şi susţinător al Universităţii Craiova. Prin urmare, în acest moment Universitatea Craiova are la dispoziţie două