Chiar dacă a ieșit din procedura de deficit excesiv, România nu poate spera că îi va fi îmbunătăţit ratingul şi va ieşi din categoria „junk“ a investiţiilor, dacă nu încheie un acord cu FMI şi nu încheie privatizările anunţate
Odată cu decizia Rezervei Federale a SUA (FED) de a strânge șurubul tiparniţei de bani, multe țări, printre care şi România, s-au confruntat cu retrageri ale investitorilor, concomitent cu majorarea costurilor de finanțare. Situaţie care a acutizat criza finanțărilor pentru companii și chiar pentru bănci şi a arătat cât de necesară este prezența investitorilor pe termen lung. În aceste condiţii, „am avea nevoie de o îmbunătățire a ratingului de țară pentru ca finanțarea corporate să se poată face pe piața internă, eventual prin obligațiuni pe termen lung“, spune Dragoș Neacșu, președinte Erste Asset Management.
Şi Guvernul speră că îmbunătăţirea ratingului îl va ajuta să se împrumute mai ieftin, mai ales că în ultima vreme din piaţă i s-au cerut dobânzi tot mai mari la titlurile de stat. Astfel, la ultimele două licitaţii de titluri pe cinci ani randamentele au crescut de la 4,45% la 5,17%. La titlurile pe zece ani, Ministerul Finanţelor nu a mai reuşit, la ultima licitaţie, să împrumute nimic, piaţa cerând randamente de peste 5,6%, mult peste ce era statul dispus să accepte, în condiţiile în care la licitaţia precedentă se împrumuta cu doar 5,03%.
Decizia FED se va resimți mai puternic pe piața noastră în septembrie-octombrie, existând deci ceva timp pentru continuarea consolidării fiscale și atragerea de investiții străine directe, eventual prin privatizările deja anunțate. Susținută și de recenta ieșire din procedura de deficit excesiv, România ar putea decide, în perioada imediat următoare, încheierea unui nou cu FMI. Doar în aceste condiții s-ar putea lua în discuție îmbunătățirea cu o treaptă a ratingului de țară sa