Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viorel Matei: “Mă tem ca fondul mutual de asigurări agricole să nu fie decât o poveste electorală”

Publicat in Ziua de Vest, joi 11 iulie 2013 ·

An de an, seceta şi îngheţul, dar şi piatra sau inundaţiile au devastat culturile fermierilor din Timiş, iar despăgubirile de la guvern au fost aproape zero. Prin urmare, pierderile au fost imense.

Singura şansă era asigurarea la firmele private, dar producătorul agricol nu îşi permitea, fiindcă nu are bani, de aceea agricultura a fost definită ca fiind o loterie. Fermierul nu era sigur de nimic. Astfel, după 15 ani, de când se tot vorbeşte despre crearea fondului mutual de asigurări agricole a tuturor fermierilor, în sfârşit, Guvernul României a aprobat ordonanţa prin care se înfiinţează acest fond cu sprijin de la Uniunea Europeană. Condiţia este următoarea: 65% din sumă provine de la Uniunea Europeană şi bugetul de stat al României, iar 35% din cotizaţiile fermierilor. Viorel Matei, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice (APCPT) Timiş, a declarat că fondul va reuşi să pună la adăpost culturile fermierilor numai dacă suma alocată va fi mare, în caz contrar, totul e o poveste electorală. De exemplu, dacă vor fi alocaţi 400 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, 300 de milioane de guvernul de la Bucureşti, iar 100 de milioane de euro strânşi din cotizaţiile agricultorilor, atunci fondul va fi util şi îi va ajuta cu adevărat pe fermieri, fiindcă ar fi o sumă mai consistentă. Problema este că din bugetul de stat nu este alocată nicio sumă în acest sens. “E bună ideea care trebuia aplicată de acum 15 ani, dar să vedem cum şi cât. E foarte greu să îl convingi pe fermier să scoată bani din buzunar, să îşi facă propriul fond, fiindcă nimeni nu mai are încredere în nimeni şi în nimic. Când este lipsă de încredere nu vor participa. A-l obliga să participe la fond nu e corect, nici democratic. El trebuie să participe din propria iniţiativă. Cred că se mituieşte foarte mult la noi şi mă tem ca acest fond să nu fie decât o poveste e

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°