Guvernul a suplimentat, printr-un HG, bugetul ministerului Sănătăţii cu suma de 721.000 de lei, echivalentul a peste 160.000 de euro. Banii provin de la Fondul de Rezervă şi vor fi folosiţi pentru realizarea primei faze a programului de cooperare pentru dezvoltarea capabilităţilor de chirurgie cardiacă neonatală şi infantilă din România, care constă în specializarea unui grup de medici români în chirurgie cardiacă neonatală şi infantilă.
Din suma iniţială, 255.000 de lei sunt destinaţi cheltuielilor de diurnă pentru personalul medical specializat român care va participa la programul de formare profesională în Italia. De asemenea, 150. 000 de lei vor fi folosiţi pentru asigurarea cheltuielilor legate de transportul internaţional, transportul intern, cazare şi masă.
Proiectul de dezvoltare a capabilităţilor de chirurgie cardiovasculară neonatală şi infantilă în România va fi realizat de către Ministerul Sănătăţii, prin Compartimentul Medicină de Urgenţă, în parteneriat cu I.R.C.C.S. Policlinico
San Donato şi cu Asociaţia ”Bambini Cardiopatici nel Mondo Association”, Italia.
Proiectul se va desfăşura pe o perioadă de 34 de luni. Partenerii italieni vor asigura co-finanţarea proiectului general cu o sumă estimată de 865.000 Euro.
Pentru primele 6 luni, în care se doreşte evaluarea cadrului de dezvoltare a capabilităţilor şi demararea implementării proiectului, este necesară o finanţare guvernamentală, datorită faptului că proiectul trebuie iniţiat cu celeritate, în iulie 2013, iar fondurile structurale pentru proiecte strategice pot fi accesate doar începând cu ianuarie 2014.
„Una dintre cele mai mari probleme de sănătate publică din România este reprezentată de mortalitatea infantilă, în prezent România având cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană. Malformaţiile congenitale reprezintă a treia cauză de d