Cînd democraţiile gîfîie şi se ofilesc, cultura totalitară dă în floare. Ecuaţia aceasta defineşte cursul istoriei politice şi sociale, cel puţin în spaţiul occidental, din zorii democraţiilor moderne şi pînă astăzi. Iar, astăzi, adică de vreo două decenii, democraţiile Occidentului suflă tot mai greu, deşi, paradoxal, şi-au extins arealul, ba chiar sunt în competiţie pentru spaţii geo-politice închise pînă de curînd, cum sunt cele ale fostei URSS, ale societăţilor nord-africane, ale Orientului mijlociu extins, ale Asiei mijlocii sau Africii. Pe umerii democraţiilor, însă, chiar la ele acasă, liderii politici fac să crească, în locul aripilor libertăţii, noi şi noi ramuri ale gîndirii şi practicilor totalitare. Cînd şi-a publicat articolul în "Journal of Sociology", 1941, H. Lasswell nu şi-a imaginat cîtă aderenţă la realitate va avea conceptul său de "stat garnizoană", prezentat mai degrabă ca un avertisment, ca o şansă de a învăţa din greşelile trecutului, decît ca o previziune pentru viitor, cu atît mai puţin pentru cel al Americii. Trecutul proiecta umbra lungă a tradiţiei totalitare. Odată cu secolul al XVIII-lea, al revoluţiilor, deţinătorii puterii politice încep să dezvolte şi să sistematizeze o accentuată iritare, teamă, fobie, paranoia, faţă de "dezordinea socială", faţă de "pericolul" ca sub acţiunea unor forţe incontrolabile, puterea să fie obligată să părăsească, în totală neorînduială şi fără nici un fel de protecţie, palatele privilegiilor sale, pentru a da faţă cu furia dezlănţuită, la limită, cu "ghilotina" străzii! De atunci încep să fie promovate şi soluţiile bazate pe "limitarea controlată", acceptabilă social, a libertăţii. Modelul care s-a impus, iniţial, a fost cel al instituţiei militare. În afara ideii de "ordine", ca fundament al siguranţei şi prosperităţii sociale, el furniza, suplimentar, iluzia "eficienţei", a "raţionalităţii". Toate proi