Garda Financiară va deveni în câteva luni istorie. Guvernanţii au anunţat că vor înfiinţa o nouă structură de control, Direcţia Antifraudă, care va prelua personal de la Gardă şi de la Vamă. Conform Mediafax, premierul Victor Ponta a anunţat că angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ai Direcţiei Generale a Vămilor şi ai Gărzii Financiare care vor să îşi păstreze posturile pentru a lucra în nou-înfiinţata Direcţie Antifraudă vor fi obligaţi să treacă de anumite teste şi „s-ar putea ca nu toţi să corespundă”. În primăvara acestui an, premierul a anunţat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară şi Direcţia de Control Vamal vor fi reorganizate într-o Direcţie Antifraudă, care se va ocupa de combaterea evaziunii fiscale la accize, legume-fructe şi alte produse. Ponta susţinea că se doreşte ca noua Direcţie Antifraudă să lucreze ca un „DNA al Fiscului” şi să aibă inclusiv competenţe de cercetare penală, sub îndrumarea DIICOT.
Până în momentul de faţă, la nivelul Gărzii Financiare Arad nu se ştie nimic precis cu privire la numărul posturilor care vor fi scoase la concurs şi nici când vor fi organizate concursurile. Vor fi date teste psihologice, de legislaţie şi de integritate, la care vor putea să participe şi angajaţi ai unor alte instituţii. „Aşteptăm hotărârea de guvern care va reglementa noua instituţie. Trebuie să apară organigrama, statul de funcţii. Probabil vor veni şi oameni din afara sistemului. O parte din angajaţii Vămii vor trece în subordinea Direcţiei Regionale de Finanţe, iar o altă parte vor candida probabil pentru un post în cadrul Direcţiei Antifraudă”, a declarat Sorin Cirţi, comisarul şef al Gărzii Financiare Arad.
Fostul lider de sindicat acuză
Eugen Stânean, fostul lider de sindicat din cadrul Gărzii Financiare Arad, susţine că cei care au reorganizat sau vor reorganiza Garda Financiară