Scăderea populaţiei României a luat caimacul discuţiilor publice – şi asta mai ales pe fondul interpretărilor partizane în jurul chestiunii referendumului, şi doar periferic legat de dinamici demografice mai profunde. Era previzibil. E normal şi legitim. Există, însă, multe alte date semnificative şi chiar „spectaculoase“ care pot – sau ar trebui – să ne dea de gîndit despre societatea în care trăim. Să ne oprim doar la cele referitoare la starea de instruire a populaţiei, menţionate în treacăt şi de unele publicaţii.
Care sînt acestea şi ce ne pot spune ele?
Pe scurt, situaţia făcută publică arată aşa: 44,2% dintre români au nivel primar de educaţie (primar, gimnazial sau fără şcoală absolvită), 41,4% nivel secundar (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri) şi 14,4% nivel terţiar (forme de învăţămînt universitar). Să adăugăm la aceasta şi faptul că în 2011, existau, în România, 245.400 de persoane analfabete.
În sine, aceste procente par să sugereze că nu stăm nici aşa, nici altminteri, adică nici prea-prea, nici foarte-foarte. Dacă le privim însă în timp şi spaţiu, adică le plasăm în istorie şi comparativ cu alte ţări europene, cifrele încep să capete relief.
DE ACELASI AUTOR Dincolo de ţăran, statul Sănătate să dea Dumnezeu!... Cuvinte îngrijite Dincolo de "The Human Body" Să începem cu istoria recentă. Nivelul de instruire al populaţiei a crescut spectaculos în ultima vreme: faţă de recensămîntul din 2002, populaţia cu studii superioare s-a dublat (şi este dublă în Bucureşti, faţă de media pe ţară), iar cea cu studii primare a scăzut de la 53,3% la 44,2%; de asemenea, procentul persoanelor analfabete a scăzut de la 2,6% la 1,4%. Atenţie, însă, baza de recenzare o constituie populaţia în vîrstă de 10 ani şi peste; procentele ar arăta altfel dacă ar fi raportate la populaţia activă (între 25 şi 64 de ani). Astfel privite
