E vară şi liderii noştri politici au ieşit pe bulevard în maiou, ca să li se vadă muşchii tatuaţi. Amintirea dureroasă a verii politice 2012 i-a încăierat din nou, scurt, pe preşedintele Băsescu şi premierul Ponta.
Rezultatele recensămîntului au însemnat un prilej de constatări tardive şi amare pentru premierul Ponta, şi de replici dure ale preşedintelui Băsescu. Au urmat contrareplici din eşaloanele doi şi pînă în rîndul activiştilor media.
Dar să vedem cifrele: conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, la 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a României era de 20.121.641 de persoane. Dintre acestea, 16.269.839 aveau vîrste de 18 ani şi peste. Conform datelor Biroului Electoral Central, la referendumul din iulie 2012 au participat 8.459.053 de persoane, cifră care s-ar fi dovedit suficientă pentru atingerea pragului de 50%.
DE ACELASI AUTOR Un succes care încurcă: Dacian Cioloş Arbitri de la Bruxelles în meciul energiei Noua Constituţie, un tratat de pace umilitor Noul Acord Schengen, bun pentru România? Doar că politica nu se face cu „dacă“ şi cu „parcă“. Referendumul din 2012 s-a desfăşurat avînd la bază cifrele valabile atunci, cu urmările. Voturile din iulie anul trecut şi cel din decembrie au însemnat tot atîtea sancţiuni dure pentru preşedintele Traian Băsescu şi politica sa, dar asta nu înseamnă că el trebuie umilit, purtat în cuşcă prin colbul drumurilor. Nu se face. Pentru un an şi jumătate, Traian Băsescu rămîne preşedintele României. Iar Guvernul reconfirmat în decembrie are datoria să guverneze eficient. Atît şi nimic mai mult.
Coabitarea, acceptată de premier şi de preşedinte, într-un moment de maximă luciditate – cafeaua cu sare a fost plătită de Bruxelles şi de Washington – rămîne condiţia pentru stabilitatea României, măcar pînă la finele lui 2014. Acestea sînt limitele terenului de joc. Şi tocmai pe
