Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii României au conturile pline, dar şi găuri pe măsură. Ce datorii au trecut aleşii în declaraţiile de avere

Publicat in Antena 3, joi 11 iulie 2013 ·

Parlamentarii României au conturile pline, dar şi găuri pe măsură. Senatorii s-au împrumutat anul trecut de sute de mii de euro de la bănci şi de la rudele cu stare.

Senatorul PSD Cristian Dumitrescu trebuie să achite până în 2018 un credit ipotecar de 260.000 de euro. Alţi 10.000 de euro îi datorează fratelui său, Bogdan Dumitrescu. Are însă de unde să returneze toţi aceşti bani, având în vedere că este unul dintre cei mai bogaţi parlamentari. Şase case, cinci terenuri şi peste 200.000 de euro în conturi figurează în declaraţia de avere a social-democratului.

Un alt senator cu avere, dar apăsat de datorii este social-democratul Florin Constantinescu. În 2012 s-a împrumutat de 200.000 de lei de la o persoană fizică şi de alţi 100.000 de lei de la un om de afaceri.

Datorii au şi senatorii din opoziţie. Liderul democrat-liberalilor, Cristian Rădulescu, s-a împrumutat de aproape 300.000 de euro de la două persoane fizice. Pe lângă aceşti bani, Rădulescu mai are de plătit un credit la bancă de 240.000 de euro. Nici el nu are de ce să-şi facă griji pentru că are de unde returna aceste sume.

Există însă şi parlamentari care dau cu împrumut. Nicolae Moga de la PSD şi-a împrumutat fiul cu 300.000 de lei şi cu aproape 225.000 de lei o altă persoană fizică.

Recordul la dărnicie îl deţine însă deputatul PSD Sebastian Ghiţă, care l-a împrumutat pe omul său de casă, Alex Iacobescu, cu peste 90 de milioane de euro!

Parlamentarii României au conturile pline, dar şi găuri pe măsură. Senatorii s-au împrumutat anul trecut de sute de mii de euro de la bănci şi de la rudele cu stare.

Senatorul PSD Cristian Dumitrescu trebuie să achite până în 2018 un credit ipotecar de 260.000 de euro. Alţi 10.000 de euro îi datorează fratelui său, Bogdan Dumitrescu. Ar

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum 39 minute
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum 34 minute
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 3 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 2 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 17 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 12 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 8 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 13 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°