În 1943, cînd primele bombardiere B-24 Liberator își întindeau aripile verzi deasupra Cîmpiei Române, în drum spre borcanele cu miere de la Ploiești, o mare parte din bucureșteni o tuliseră deja spre Ardeal, sperînd că ororile războiului n-or să-i ajungă niciodată la umbra Făgărașilor. Se înșelau amarnic. Ce-i drept, avioanele n-au ajuns niciodată, însă ceva groaznic tot trebuie să se fi întîmplat dacă orice drum, național, județean sau local, între Brașov și Sibiu, arată ca și cum ar fi fost bombardat, apoi invadat de cîrtițe și uriași transsexuali cu tocuri cui.
Am mai văzut gropi în viața mea, totuși capcane de tigri, amplasate fix în mijlocul străzii, cum am văzut pe traseul Zărnești-Poiana Mărului-Șercaia-Hoghiz, n-am mai văzut niciodată. O să ziceți că sînt mofturi. Sînt copii în Africa care n-au văzut o groapă în viața lor și vine un șmecher de la București, în Clio-ul lui din 2005, care începe să se văicărească la prima gaură de douăzeci de metri pe care o vede. În condiții normale, aș fi perfect de acord cu voi, însă craterele de care vă povestesc au depășit de mult stadiul de gropi și au dobîndit deja statutul de tentativă de omor. Am văzut gropi mari, capabile să înghită un Logan adult, cu tot cu călăreț. Am văzut gropi mici și perfide, care șubrezesc bucșăraia și agravează hernia de disc. Am văzut betoniere circulînd doar în grupuri, ca să se poată ajuta între ele. Am văzut TIR-uri circulînd pe contrasens, ca să nu cadă în prăpastie. Am văzut gropi atît de adînci încît, dacă lipeai urechea de pămînt, auzeai oameni vorbind în chineză, pe partea cealaltă. În fine, am văzut gropi atît de vechi încît aveau propriile lor gropi mai mici, pe fund. Se spune că, dacă circuli noaptea, încă mai auzit gemetele șoferilor care și-au rupt planetarele, și dacă Florin Piersic ar fi făcut un film în zonă, capodopera s-ar fi numit Drumul osiilor.
OK, am în
