O expertă parlamentară de la Camera Deputaţilor a ajuns la Poliţie pentru că a furat bani din gențile colegelor. Milena Coman, fostă Purcaru, a lucrat, până în 2009, la Comisia Specială pentru Controlul Serviciului de Informații Externe (SIE) și a fost șefa de cabinet a controversatului deputat Ristea Priboi. După ce a fost reținută pentru furt, judecătorii au decis să fie cercetată în libertate.
O angajată a Parlamentului României, expert parlamentar la Camera Deputaţilor, este cercetată penal pentru furt. Cinci colege au depus plângere la Poliţie după ce au observat că le-au dispărut mai multe sume de bani din geantă, în timp ce se aflau la serviciu. În timpul anchetei, spre mirarea colegelor, poliţiştii au descoperit că e vorba de un funcţionar din Parlament, Milena Coman, care în trecut a fost şefa de cabinet a parlamentarului Ristea Priboi.
Martor în procesul „Mătuşa Tamara”
Mai mult, aceasta a fost martor şi în dosarul „Mătuşa Tamaşa”, în care a fost inculpat Adrian Năstase. Alături de şefa de cabinet a lui Adrian Năstase, Milena Coman a fost unul dintre martorii apărării care au negat unele acuzații ce îl vizau pe fostul premier.
Potrivit anchetatorilor, Milena Coman ar fi sustras din genţile colegelor între 150 şi 1.500 de lei, în perioada 14 iunie - 3 iulie. A fost prinsă de poliţiştii Secţiei 17 şi reţinută de procurori. Dusă în faţa instanţei, judecătorii au decis să fie cercetată în libertate. „Nici măcar interdicţia de a părăsi localitate nu i-au dat”, a declarat unul dintre anchetatori pentru Evz.
Şefă de cabinet
Potrivit declaraţiei de avere, anul trecut, Milena Coman nu a avut niciun venit în afara celui de la Parlament, 33.933 de lei. Din 2006 până în 2010, în vremea în care era căsătorită şi purta numele de Purcaru, a deţinut funcţia de „şef de cabinet în cadrul Comisiei Spe