Aderarea la Uniunea Europena nu a fost primita de cetataenii croati cu o stare de euforie, ci mai degraba cu una de relaxare. Fara indoiala, evenimentul petrecut la 1 iulie la Zagreb va intra in istorie. Daca ne-am intoarce in 2004, cand UE facea prima extindere spre Rasarit, absorbind 10 noi membri, nimic nu ar fi fost mai normal decat sa astepti urmatorul grup de admiteri. Dar aparitia crizei a schimbat un “pic mai mult lucrurile“. Cea mai ilustrativa apreciere apartine ziarului Bild care, intr-un articol, se intreba daca Croatia nu va deveni “viitorul cimitir al miliardelor de euro pompati in salvarea altei natiuni”.

Este recunoscut ca euroentuziasmul deceniului trecut a devent istorie, lasand loc europragmatismului, care are o caracteristica deloc placuta. Sprijinul exterior, daca nu este sustinut de sacrificiul interior, ramane fara valoare.

Si asta o stiu bine cetatenii statului nou membru al UE .

In unele tari vest-europenne circula deja o anumita indoiala exprimata prin “doar Croatia ne mai lipsea“ . Autorul articolului aparut in publicatia germana Die Zeit, Matthias Krupa, puncta o realitate: Croatia, din punct de vedere economic, reprezinta o mare problema care, dupa integrare, devine a UE.

Nu ar fi corect daca nu s-ar recunoaste ca extinderea UE a avut mereu opozanti. Inca la inceput, Charles de Gaulle a blocat aderarea Marii Britanii si implicit a irlandezilor si danezilor. Desigur, aceasta era legata de teama Frantei, care vedea in largirea Comunitatii Europene posibilitatea afectarii pozitiei sale.

In urma schimbarilor politice din 1989, problema extinderii a capatat alte valente, impulsul hotarator fiind evenimentele din fosta Iugoslavie.

Uniunea Europeana trebuia sa devina un factor important pe arena internationala cu un rol de luat in seama in “confruntarile“ in plan economic cu SUA si tarile principale din