În şcoală, aveam un coleg pe care îl provocam, din când în când, întrebându-l ce şi-ar dori să fie: cel mai prost dintre deştepţi sau cel mai deştept dintre proşti? În ciuda explicaţiilor logice potrivit cărora, oriunde te-ai clasa în prima categorie, eşti totuşi unul dintre cei deştepţi, adică deasupra celui mai deştept dintre proşti, el alegea întotdeauna varianta a doua.
Avea şi el logica lui: i se părea că mai bine este să fii printre primii în categoria proştilor, decât printre ultimii dintre deştepţi.
Cu o asemenea filosofie de viaţă ai fi putut jura ca va ajunge un politician de succes al zilelor noastre (în cazul lui, însă, nu s-a întâmplat). Pentru că asta sunt, în marea lor majoritate, politicienii români: nişte proşti ceva mai deştepţi, mai oportunişti, mai lingăi, care se bazează în general pe o masă de manevră formată, evident, în majoritate din proşti. Oameni care se lasă impresionaţi, cumpăraţi sau pur şi simplu prostiţi la fiecare campanie electorală. Oameni pe care politicienii îi vor cât mai mulţi şi, desigur, cât mai proşti. Chiar dacă politicienii nu ştiu să vorbească ori să scrie corect în limba română, chiar dacă îşi iau doctoratul plagiind, chiar dacă fură, mint sau sunt pur şi simplu infractori condamnaţi de justiţie, pe proşti nu-i deranjează. Ba chiar îi votează fără pic de discernământ. Şi, cu cât aceştia sunt mai mulţi, cu atât politicienilor le este mai bine. Deştepţii - dă-i încolo! Sunt tot mai puţini, tot mai pretenţioşi, pun prea multe întrebări şi, oricum, nu se prea duc la vot.
Entuziasmul tovărăşesc cu care Ponta l-a felicitat pe ministrul "decât" al Educaţiei pentru subiectele mai uşoare ce au ridicat promovabilitatea la Bac la 55% anul acesta (să aibă diplomă şi cei mai deştepţi dintre proşti, nu doar cei deştepţi) şi mânia proletară cu care a condamnat intervenţia procurorilor în cazul fraud
