Facultatea de Inginerie a Universităţii „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu organizează, în perioada 11-13 iulie 2013, Şcoala de vară „Valorificarea deşeurilor din industria energetică”, proiect la care vor participa atât studenţi din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, cât şi studenți din cadrul Universităţii din Oradea. Un număr de 30 de studenţi şi cinci cadre didactice din ţară au confirmat participarea.
Festivitatea de deschidere a lucrărilor Şcolii de vară a avut loc joi, 11 iulie, la sediul Institutului de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare A.N. WHITEHEAD, al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Pe parcursul celor trei zile, vor avea loc conferinţe pe tematica ,,Valorificarea şi managementul deşeurilor din industrie”, precum şi vizite în cadrul Laboratorului de încercări fizico-mecanice din cadrul Proiectului LIFE10 ENV/RO/000729 „Noi materiale de construcţii obţinute prin reciclarea eco-sustenabilă a deşeurilor industriale”, vizite la Termocentrala Rovinari şi Exploatarea minieră Roşia, la Staţia de Bioremediere de la Ţicleni, dar și la Complexul Monumental „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Facultatea de Inginerie a Universităţii „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu organizează, în perioada 11-13 iulie 2013, Şcoala de vară „Valorificarea deşeurilor din industria energetică”, proiect la care vor participa atât studenţi din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, cât şi studenți din cadrul Universităţii din Oradea. Un număr de 30 de studenţi şi cinci cadre didactice din ţară au confirmat participarea.
Festivitatea de deschidere a lucrărilor Şcolii de vară a avut loc joi, 11 iulie, la sediul Institutului de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare A.N. WHITEHEAD, al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Pe parcursul celor trei zile, vor avea loc conferi