Papa a semnat joi un decret care înăspreşte sancţiunile penale împotriva oricărui abuz asupra copiilor la Sfântul Scaun şi în Curie (Guvernul Vaticanului), inclusiv contra pedofiliei şi prostituţiei cu minori, potrivit unui comunicat al Vaticanului, citat de AFP.
În acest text, care introduce în legile Vaticanului şi delictul torturii, Papa include "întreaga categorie de infracţiuni împotriva minorilor, şi anume vânzarea, prostituţia, recrutarea şi violenţele sexuale împotriva acestora, pornografia infantilă, deţinerea de material pornografic cu copii şi acte sexuale cu minorii".
În aprilie, Papa Fracisc a cerut să se acţioneze "cu hotărâre" împotriva abuzurilor sexuale comise de către membri ai clerului. Astfel, Papa argentinian s-a exprimat pentru prima dată în public şi direct cu privire la abuzurile suferite timp de decenii de către zeci de mii de copii.
În plus, noua legislaţie a Vaticanului prevede posibilitatea ca tribunalele Sfântului Scaun să judece "infracţiunile comise împotriva securităţii, intereselor fundamentale şi patrimoniului Sfântului Scaun".
De asemenea, în legislaţia Vaticanului sunt introduse cele patru convenţii de la Geneva împotiva crimelor de război, Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia împotriva torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, precum şi Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată în 1989.
Decretul Papal ("motu proprio") prevede, de asemenea, "adoptarea unor măsuri de cooperare adaptate la cele mai recente convenţii internaţionale" în materie de cooperare judiciară între Vatican şi alte state.
"În epoca noastră, binele comun este din ce în ce mai ameninţat de criminalitatea transnaţională şi organizată, de utilizarea nepotrivită a pieţii şi economiei, şi terorism", subliniază Papa în preambulul decretului său. @