În sfârşit, o veste bună pentru Alexandra Stan! Artista are toate motivele să revină cât mai repede pe scenă, mai ales că îşi poate cânta în continuare melodiile care au consacrat-o... „Mr. Saxobeat”, „1.000.000” şi „Lemonade”.
Oficialii casei de discuri MediaPro Music o susţin mai departe în cariera muzicală pe Alexandra Stan şi sunt de acord ca artista să-şi păstreze repertoriul. Asta deşi toate hiturile ei sunt compuse de managerul Marcel Prodan, cel acuzat de artistă de şantaj şi cercetat în prezent de DNA.
„Nu se va schimba nimic pe viitor”
În ciuda speculaţiilor că Alexandra Stan va trebui să o ia de la zero din punct de vedere muzical, „ring” a aflat că artista îşi poate relua cariera chiar din punctul în care a lăsat-o. Reprezentanţii casei de discuri MediaPro Music ne-au precizat că situaţia cântăreţei e clară: „Alexandrei Stan nu i-a interzis nimeni să-şi cânte propriile piese. Nici noi n-am primit vreo notificare în acest sens, nici ea. Aşa că, practic, ea are voie să-şi cânte piesele. Nu a mai avut concerte din cauza tratamentelor pe care le urmează în această perioadă de recuperare. Nu credem că se va schimba ceva în această privinţă nici pe viitor. Piesele Alexandrei Stan aparţin şi autorilor, şi MediaPro Music, iar Alexandra Stan rămâne artist al MediaPro Music”.
Varianta cover, „o ciudăţenie”
Au existat şi situaţii când artişti autohtoni intraţi în conflict cu managerii au fost nevoiţi să-şi cânte propriile piese pe post de... cover (versiune). Aşa cum orice artist poate interpreta o melodie din repertoriul Celine Dion, Mariah Carey sau Rihanna, Alexandra Stan ar fi putut să-şi interpreteze propriile hituri pe post de cover. Soluţia aceasta însă nu prea e pe placul MediaPro Music... „Ar fi destul de ciudat ca Alexandra Stan să cânte coveruri după propriile piese”