Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat, joi, Inspecţia Judiciară să verifice dacă independenţa justiţiei a fost afectată în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta privind ancheta pentru posibile cazuri de corupţie şi fraudă la bacalaureatul susţinut la Liceul "Bolintineanu" din Capitală. Decizia vine la o zi după ce mai mulţi susţinători ai lui Traian Băsescu, în frunte cu Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu, au transmis o scrisoare în acest sens CSM.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Oana Schmidt-Hăineală, a dispus transmiterea către Inspecţia Judiciară a scrisorii semnate de Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu, referitoare la declaraţiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu".
Oana Schmidt-Hăineală a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări în ceea ce priveşte apărarea independenţei justiţiei, a declarat petnru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al CSM, Monica Prejmereanu.
Ce i se impută premierului
Monica Macovei, Teodor Baconschi, Adrian Papahagi, Ionuţ Popescu, Cristian Preda şi Sever Voinescu au trimis, marţi, o scrisoare preşedintelui CSM în care cereau sesizarea Inspecţiei Judiciare în legătură cu declaraţiile premierului Victor Ponta privind ancheta în cazul de la Liceul "Bolintineanu".
Semnatarii scrisorii i-au solicitat preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii să sesizeze Inspecţia Judiciară şi să exprime o poziţie publică a CSM cu privire la declaraţiile premierului Victor Ponta făcute în cursul anchetei din dosarul privind posibile cazuri de corupţie şi fraudă la bacalaureat de la Liceul "Bolintineanu", precum şi să analizeze "impactul asupra independenţei justiţiei al acestor declaraţii, care par a fi determinat oprirea audierii unor persoane şi mod