Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa PC, cinci trimestre de scădere

Publicat in rfi, joi 11 iulie 2013 ·

Vânzările de computere personale au scăzut în perioada aprilie-iunie cu aproape 11 procente faţă de intervalul corespunzător al anului trecut, la 76 de milioane de unităţi. În acest fel, piaţa PC înregistrează al cincilea trimestru consecutiv de declin pe fondul ascensiunii tabletelor şi smartphone-urilor.

Vânzările de computere personale au scăzut în toate regiunile în perioada analizată, anunţă compania de cercetare de piaţă Gartner. O altă companie importantă de cercetare, IDC, estimează că vânzările de computere personale au coborât cu 11,4% în trimestrul al doilea. Un analist al acestei firme consideră că obiectivul asumat al industriei, ca fiecare persoană să deţină un PC, nu mai este real. "În prezent gândim mai conservator, anticipând că fiecare persoană va deţine o tabletă, iar fiecare familie un PC", notează analistul.

Cu toate acestea, vânzările de PC-uri în Statele Unite au scăzut cu numai 1,4% în perioada analizată, propagând o doză de optimism în piaţă.

IDC consideră că unul dintre principalii factori care limitează piaţa este inabilitatea producătorilor de a fabrica PC-uri cu ecran tactil la un preţ atractiv. Dintre cei mai mari cinci producători de PC-uri, grupul Lenovo din China a înregistrat cea mai restrânsă scădere, depăşind Hewlett-Packard după volumul vânzărilor şi preluând poziţia de lider.

Vânzările de PC-uri Lenovo au scăzut cu 0,6% în trimestrul al doilea, compania înregistrând o cotă de piaţă de 16,7%, faţă de 14,9% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Livrările HP au coborât cu 4,8%, gigantul american consemnând o cotă de piaţă de 16,3%. Pe locul al treilea se găseşte Dell, cu o scădere de 3,9% şi o cotă de piaţă de 11,8%.

Pe pieţele emergente, tabletele ieftine au devenit principalul dispozitiv informatic pentru multe persoane, ceea ce în cel mai bun caz întârzie achiziţionarea unui computer personal. @

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 43 minute
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 31 minute
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 3 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 5 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Islanda: Halla Tomasdottir, femeie de afaceri în vârstă de 55 de ani, a fost aleasă în funcţia de preşedinte

News.ro acum 2 ore
Femeia de afaceri Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP. Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunos

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum o ora
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA) a zdrobit-o pe rusoaica Anastasia Potapova (locul 41 WTA), în optimile de la Roland Garros, în doar 40 de minute. Știre în curs de actualizare

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/23°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°