Interviu cu prof. dr. Milan R. Dimitrijevic (Baylor College of Medicine – Houston, Texas) – De ce sunt importante leziunile spinale? – Indiferent despre cine ar fi vorba – şi avem exemplul faimos al amiralului Nelson, la Trafalgar – leziunile spinale pot fi fatale. Pentru foarte multă vreme, leziunile măduvei spinării au fost un tip de patologie care conducea foarte repede către deces. După al Doilea Război Mondial, s-au realizat progrese remarcabile, care au permis tot mai mult supravieţuirea după astfel de leziuni. Cel mai important: în prezent, cu o leziune a măduvei spinării, vei avea o speranţă de viaţă aproape la fel ca atunci când n-ai fi avut leziunea. Dar asta înseamnă că, oarecum dintr-o dată, avem o mulţime de oameni, victime ale accidentelor rutiere şi nu numai, care sunt vii, dar paralizaţi. Secolul nostru îşi pune acum problema vindecării acestor oameni, a redării funcţionalităţii. Neurorestauratologia, de pildă, este rezultatul eforturilor conjugate ale oamenilor din întreaga lume, de a cerceta dacă pot fi utilizate diferite materiale biologice – celule, membrane etc. – pentru recuperarea funcţională. – De unde interesul pentru neurologia restauratorie? – Eu sunt neurolog. Ca rezident, m-au interesat în mod special neuroştiinţele aplicabile la om. Am reuşit, la vremea aceea cu pacienţii care au suferit un accident vascular cerebral, să îi ţin în viaţă. Ceea ce m-a impresionat însă neplăcut a fost să văd în ce condiţii proaste trăiau pentru tot restul vieţii. Mi-am pus atunci problema dacă avem sau nu dreptul de a trata un pacient, atunci când ştim că nu-l putem vindeca. Şi atunci am început să dezvolt conceptul de neurologie restauratorie, de restaurare funcţională după accidentul vascular cerebral, traumatismele cerebrospinale etc. De aici necesitatea de a găsi şi de a descrie, în ultimii cincizeci de ani, proprietăţi altfel necuno