Jucătoarea Alexandra Cadanţu, locul 80 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Budapesta, beneficiind de abandonul sportivei cehe Andrea Hlavakova, în setul trei al meciului din turul secund al competiţiei, informează wtatennis.com.
Cadanţu a pierdut primul set, scor 4-6, şi l-a câştigat pe al doilea, scor 7-5. În al treilea set, Hlavakova, locul 110 WTA, a abandonat la scorul de 4-0 pentru româncă.
În sferturile de finală, Alexandra Cadanţu o va întâlni pe sportiva israeliană Shahar Peer, locul 162 WTA, fostă numărul 11 mondial.
Prin calificarea în sferturi, Cadanţu şi-a asigurat un premiu de 5.500 de dolari şi 70 de puncte WTA.
La turneul de la Budapesta participă şi Simona Halep, cap de serie numărul 3 şi locul 30 WTA, de asemenea calificată în sferturile de finală.
Mediafax