Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmolimp vrea să se extindă prin achiziţii de mici producători

Publicat in Bursa, joi 11 iulie 2013 ·

Carmolimp vrea să achiziţioneze producători mai mici de profil, pentru a-şi extinde activitatea în alte arii din ţară, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Olimpiu Şoneriu, directorul general Carmolimp, a declarat: "Este un moment foarte bun pentru producătorii mari, cu putere financiară, să crească prin achiziţii, având în vedere că sunt multe ferme mici care se confruntă cu dificultăţi legate de lipsa capitalului de lucru sau pentru investiţii. În ultimii ani, Carmolimp a crescut organic, prin investiţii în extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie, însă acum credem sunt multe oportunităţi de achiziţii în sectorul în care activăm".

Bugetul alocat pentru astfel de achiziţii variază de la câteva sute de mii de euro până la 1-2 milioane de euro, în funcţie de oportunităţile pe care Carmolimp le va identifica în următoarele luni.

"Prin achiziţia unuia sau a doi mici procesatori urmărim să ne extindem şi în alte zone pe care încă nu le acoperim atât de bine. Este mult mai uşor să intri pe noi pieţe beneficiind de experienţa unor jucători care cunosc deja caracteristicile şi nevoile consumatorilor din zonele respective. Toate astea se traduc în costuri mai mici de intrare pe noi pieţe", a adăugat Olimpiu Şoneriu.

Recent, Carmolimp a început exporturile de produse premium în Anglia, Germania şi Belgia.

Carmolimp a avut anul trecut o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2011 şi estimează un avans de cel puţin 10% în acest an.

Carmolimp este producător şi distribuitor de carne ambalată şi mezeluri, şi o reţea de 50 de magazine proprii şi peste 60 de unităţi în sistem franciză.

Compania realizează întreg fluxul de producţie, deţinând atât terenuri agricole, ferme şi fabrici de procesare, cât şi un lanţ de distribuţie a produselor.

F.A. Carmolimp vrea să achiziţioneze producători ma

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 49 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum 2 ore
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°